Foto Sute de mii de musulmani în prima zi a pelerinajului anual de la Mecca FOTO

0
Publicat:

Peste două milioane de musulmani au început duminică, pe o vreme toridă, pelerinajul anual la Mecca, în Arabia Saudită, primul cu atât de mulţi credincioşi în regat de la pandemia de COVID-19, informează AFP.

Musulmanii din întreaga lume se întorc pentru rugăciune. Foto: Profimedia
Musulmanii din întreaga lume se întorc pentru rugăciune. Foto: Profimedia

În centrul Marii Moschei din Mecca, credincioşi din 160 de ţări au început ritualul „tawaf" sau circumvoluţiunile în jurul Kaaba, o structură cubică mare drapată într-o pânză neagră brodată cu aur, spre care musulmanii din întreaga lume se întorc pentru rugăciune, scrie Agerpres.

Duminică, un oficial saudit a declarat că se aşteaptă la o prezenţă record. „Anul acesta vom vedea cel mai mare pelerinaj din istorie", dacă lucrurile merg conform planului. Potrivit oficialului Ministerului saudit pentru Hajj şi Umrah, care a cerut să rămână anonim, „numărul de pelerini va depăşi 2,5 milioane".

Pelerinaj la Mecca. Foto: Profimedia
Pelerinaj la Mecca. Foto: Profimedia

Unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, Hajj (pelerinajul) trebuie efectuat cel puţin o dată în viaţa unui musulman practicant care îşi poate permite.

El constă dintr-o serie de ritualuri religioase efectuate pe parcursul mai multor zile în oraşul sfânt şi împrejurimile sale.

Duminică seara, pelerinii vor merge la Mina, la aproximativ cinci kilometri de Marea Moschee, unde vor petrece noaptea, înainte de ritualul principal de la Muntele Arafat, unde se spune că profetul Mohamed şi-a ţinut ultima predică.

Pelerinaj la Mecca. Foto: Profimedia
Pelerinaj la Mecca. Foto: Profimedia

Mina, un oraş de corturi albe, se pregătea duminică să-i întâmpine pe pelerini, prin livrări de alimente şi desfăşurarea forţelor de securitate în zonă.

Primirea celor două pelerinaje musulmane principale, Hajj şi Umrah (micul pelerinaj), le conferă prestigiu şi legitimitate conducătorilor saudiţi.

Multe tragedii, inclusiv busculade mortale, au marcat istoria Hajj-ului, dar niciun accident major nu a mai fost înregistrat din 2015.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite