"SUA nu vor mai fi niciodată ca înainte" | adevarul.ro

"SUA nu vor mai fi niciodată ca înainte"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şeful diplomaţiei franceze crede că politica preşedintelui Bush "a rupt vraja Americii". Doi autori americani arată că, de fapt, admnistraţia Bush a sfâşiat vraja constrângerilor pe

Şeful diplomaţiei franceze crede că politica preşedintelui Bush "a rupt vraja Americii". Doi autori americani arată că, de fapt, admnistraţia Bush a sfâşiat vraja constrângerilor pe care aliaţii SUA şi instituţiile internaţionale le impuneau acţiunilor Washingtonului.

Ministrul de Externe francez, Bernard Kouchner, a declarat, recent, cu ocazia Forumului pentru o nouă diplomaţie de la Paris că indiferent cine va fi succesorul lui George W. Bush la Casa Albă şi chiar dacă imaginea deteriorată a SUA în lume ar putea fi îmbunătăţită, fascinaţia pe care o exercita America la început a fost pierdută.

"Reputaţia Statelor Unite nu va mai fi niciodată ca înainte. Vraja s-a rupt", a spus Kouchner, citat de IHT.

Totuşi reputatul activist şi diplomat consideră că supremaţia militară a SUA va fi una de durată şi că viitorul preşedinte are la dispoziţie multe mijloace pentru a restaura imaginea bună pe care o avea America înainte.

Revoluţia lui Bush

În volumul "America Unbound" (Brookings Institution Press, 2003), Ivo Daalder şi James Lindsay pun însă sub semnul întrebării teza deteriorării grave a reputaţiei Americii în timpul mandatelor lui George Bush.

Cei doi experţi pe probleme externe pleacă de la ideea că George W. Bush a lansat o revoluţie în politica externă americană. Liderul de la Casa Albă a redefinit modul de implicare şi rolul SUA în lume, eliberând America de constrângerile pe care aliaţii săi şi instituţiile internaţionale le impuneau acţiunilor sale - sună prezentarea pe care le-o face Brookings Institute. Bush a insistat pe ideea că o Americă liberă de constrângeri este mai sigură.

Ivo Daalder şi James Lindsay resping argumentul potrivit căruia George Bush ar fi doar o marionetă în mâinile neoconservatorilor şi susţin că liderul de la Casa Albă este ferm şi are o viziunea coerentă asupra lumii.

Totuşi autorii arată că puterea brută nu este suficientă pentru prezervarea şi întărirea securităţii şi prosperităţii Americii. Statele Unite au nevoie de ajutorul altor state pentru a face faţă provocărilor globale.

Dacă se vor îndepărta de aliaţii săi sau dacă vor fi părăsite de aceştia din cauza unor acţiuni unilaterale, SUA riscă să rămână o mare putere incapabilă să-şi realizeze cele mai importante obiective- concluzionează autorii.

Pentru alte detalii despre aceste subiecte, consultaţi şi:

Intellectual Conservative: Book Review: America Unbound: The Bush Revolution in Foreign Policy by Ivo H. Daalder and James M. Lindsay .

While this book starts off with an objective discussion of Bush's unilateral style of foreign policy, the authors' liberal biases inevitably emerge, blatantly apparent by their complete lack of discussion of the re-emergence of the Paris-Berlin-Moscow alliance, or any meaningful discussion of Europe (odd since their speciality is Europe, not the Middle East).

BBC: Iraq war shows limits of US power

American resilience and inventive power seem to have turned the corner here, at least in military terms. Tactics which were losing the war have been abandoned, and new, more intelligent tactics have taken their place. Now, the American forces are engaged in fighting a rearguard action, winning time during which the long-term decisions can be taken about withdrawal or some form of continuing presence here. But it is small compared with the damage which the war has done to America's reputation. The US state department finds it much harder nowadays to be taken seriously when it criticises other countries for their use of torture and arbitrary arrest.

BBC: The Iraq war: Counting the cost

The Iraq war has proved far more costly than the US government thought when it went to war five years ago. According to President George W Bush, speaking at the Pentagon on 19 March, it has been a cost worth paying. "No one would argue that this war has not come at a high cost in lives and treasure - but those costs are necessary when we consider the cost of a strategic victory for our enemies in Iraq."

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite