SUA au trimis avioane militare pentru evacuarea civililor din Yemen. Britanicii îşi scot cetăţenii din zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele de securitate au fost înmulţite în Yemen după alerta de securitate. FOTO: Reuters
Controalele de securitate au fost înmulţite în Yemen după alerta de securitate. FOTO: Reuters

Forţele armate americane au trimis avioane pentru evacuarea cetăţenilor americani din Yemen, în contextul alertei de atacuri teroriste în vigoare de la sfârşitul săptămânii trecute. Marţi dimineaţă, SUA au ucis într-un atac cu drone patru membri al-Qaeda din Yemen, care se pare că este „punctul de foc” în ameninţarea teroristă.

UPDATE 17.30 Oficiali americani au declarat, sub anonimat pentru CBS News, că au evacuat „puţin sub 100 de angajaţi ai corpului diplomatic”, care au fost transferaţi în Germania. 

Departamentul american de Stat a transmis în această dimineaţă ordinul de a părăsi „imediat” Yemenul şi a trimis deja două avioane militare pentru evacuarea acestora, transmite un corespondent CNN. Potrivit ofiialilor militari, unul dintre aparatele de zbor face parte din Air Force C-17, cu o capacitate de aproximativ 250 de locuri. 

SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Norvegia şi-au închis serviciile diplomatice din Yemen, după ce SUA au emis joi o alertă internaţională privind riscul unor atentate teroriste coordonate de gruparea al-Qaeda. Marea Britanie şi-a evacuat şi ea toţi angajaţii corpului diplomatic din capitala Sanaa, au anunţat autorităţile de la Londra, care au îndemnat toţi cetăţenii britanici să părăsească Yemenul, care a devenit în ultimii ani un nou nuclleu de putere al-Qaeda. 

Patru presupuşi membri ai reţelei Al-Qaida au fost ucişi marţi, în zori, într-un atac cu avion fără pilot, probabil american, în regiunea Marib, la est de Sanaa, potrivit unui oficial tribal şi agenţiei oficiale Saba, transmite AFP. 

Atacul a fost comis în plină alertă de securitate americană care a antrenat închiderea a numeroase misiuni diplomatice ale Statelor Unite în regiune, inclusiv cea de la Sanaa.

Patru bărbaţi se aflau la bordul unui vehicul care a fost pulverizat de patru rachete, a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului.

Agenţia oficială yemenită Saba a confirmat operaţiunea, scriind că, "potrivit primelor informaţii, patru membri ai Al-Qaida au fost ucişi într-un raid aerian, la Wadi Abida, în regiunea Marib".

Fără atacurile de săptămâna aceasta, SUA au desfăşurat în ultima lună 12 atacuri cu drone în Yemen, dintre care trei doar săptămâna trecută. 

CITEŞTE MAI MULT


VIDEO Adevărul Live: este iminent un atac al-Qaeda?

De la ora 13.00, jurnaliştii „Adevărul” Elena Dumitru şi Diana Rusu discută cu fostul ministru de Externe Mircea Geoană, cu analistul militar Ion Petrescu şi cu specialistul în geopolitică Marius Văcărelu despre motivele din spatele acestor mobilizări de forţe şi despre ameninţarea teroristă din Orientul Mijlociu.


Evadaţii islamişti pun SUA în alertă. Motivele din spatele avertismentului mondial emis de americani

În ultima lună, gruparea teroristă al-Qaeda a ajutat în jur 2.000 de deţinuţi din nouă state musulmane să evadeze. SUA au închis 22 de ambasade din Orientul Mijlociu şi au sporit măsurile de securitate, anunţând că serviciile de informaţii au interceptat date privind „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” din ultimii ani.


Surse militare: celula teroristă din spatele complotului care vizează SUA „este mobilizată în poziţia de atac”

Un complot terorist internaţional, coordonat de Al-Qaeda, a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţările arabe, măsură aplicată şi de Marea Britanie, Germania şi Franţa la o scară mai restrânsă. Ameninţarea este sporită de faptul că, în ultima lună, Al-Qaeda a ajutat aproximativ 250 de deţinuţi extremişti să evadeze din închisori din state arabe.


Întâlnire de urgenţă la Casa Albă. Obama a fost informat despre „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” de multă vreme

Consilierii pe teme de securitate ai preşedintelui american Barack Obama s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a discuta despre ameninţarea teroristă care a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţări arabe şi să emită un avertisment mondial de călătorie.


Alertă mondială pentru risc de atentate al-Qaeda. SUA îşi vor închide 21 de ambasade, iar Marea Britanie întrerupe activitatea diplomatică în Yemen

Statele Unite au emis, vineri, o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaeda le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.


Mai multe ambasade ale Statelor Unite vor fi închise duminică din motive de securitate

Reprezentanţii Departamentului de Stat al Statelor Unite au anunţat joi că duminică vor închide mai multe ambasade şi consulate din întreaga lume din motive de securitate.


Interpolul a emis o avertizare de securitate la nivel global, după ce sute de prizonieri au evadat cu ajutorul Al-Qaeda

Interpol a emis un avertisment de securitate la nivel global, după ce, în ultima lună, sute de prizonieri din închisori aflate în nouă state, printre care Pakistan, Irak şi Libia, au evadat cu ajutorul grupării teroriste Al-Qaeda.


Al-Qaeda acuză Statele Unite de organizarea "complotului" pentru înlăturarea lui Mohamed Morsi

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie, conform unei înregistrări audio difuzată pe site-uri islamiste, relatează AFP.


Şeful Statului Major al armatei SUA: Complotul Al-Qaeda depistat de SUA vizează obiective ale ţărilor occidentale

Complotul terorist organizat de reţeaua Al-Qaeda, pe fondul căruia SUA au închis ambasade şi au emis o avertizare globală de călătorie, vizează "obiective occidentale", afirmă, într-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite