Surse militare: celula teroristă din spatele complotului care vizează SUA „este mobilizată în poziţia de atac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un complot terorist internaţional, coordonat de Al-Qaeda, a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţările arabe, măsură aplicată şi de Marea Britanie, Germania şi Franţa la o scară mai restrânsă. Ameninţarea este sporită de faptul că, în ultima lună, Al-Qaeda a ajutat aproximativ 250 de deţinuţi extremişti să evadeze din închisori din state arabe.

Celula teroristă aleasă de Al-Qaeda pentru punerea în aplicare a unor atentate teroriste majore este „mobilizată în poziţia de atac”, au declarat mai multe surse militare pentru postul american CBS News. 

Nu au fost oferite informaţii precum data, ora şi locul atentatelor, însă sursele subliniază faptul că ameninţarea este cea mai severă, reală şi credibilă din mulţi ani. Inclusiv generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al SUA, a anunţat că ameninţarea este una reală.

Deocamdată, oraşul considerat principala ţintă este Sanaa, capitala statului Yemen, unde mai multe ţări - Marea Britanie, Germania şi Franţa - au decis să urmeze strategia SUA şi să închidă ambasadele duminică şi luni. Potrivit surselor, Yemen a fost identificat drept posibilă ţintă chiar de oficalii americani. 

Yemen este ţara în care are baza ramura din Peninsula Arabică a grupării Al-Qaeda, cunoscută drept AQAP, cea mai extremistă şi mai periculoasă celulă din gruparea teroristă. 

Totodată, ameninţarea este sporită de faptul că săptămâna aceasta se împlinesc 15 ani de la atentatele asupra ambasadelor americane din Kenya şi din Tanzania, atacuri în care au murit peste 200 de oameni şi au fost răniţi mai bine de 4.000. 

În plus, luna viitoare se va împlini un an de la atacul terorist asupra ambasadei americane de la Benghazi, în timpul căruia au murit patru americani, printre care şi ambasadorul SUA în Libia. 

„Informaţiile disponibile acum sugerează că organizaţii afiliate Al-Qaeda continuă să plănuiască atacuri teroriste atât în regiune, cât şi dincolo de aceasta şi şi-ar putea concentra eforturile pentru a desfăşura atacuri în luna august”, se arată în alerta oficială postată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA. 

Avertismentul atrage atenţia în mod special asupra „potenţialelor atacuri teroriste” organizate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii, precum şi în Peninsula Arabică. 

„Teroriştii ar putea alege să folosească o varietate de mijloace şi arme pentru a ţinti obiective de interes atât oficiale, cât şi private. Cetăţenilor americani li se reaminteşte despre potenţialele atacuri teroriste asupra mijloacelor de transport în comun, precum şi asupra altor sisteme de infrastructură folosite de turişti. Teroriştii au ţintit şi au atacat sisteme de metrou şi rute feroviare, precum şi servicii aeriene şi maritime. Cetăţenii americani ar trebui să ia toate măsurile necesare de precauţie pentru a fi conştienţi de locul în care se află şi să adopte măsuri de siguranţă adecvate pentru a se proteja atunci când călătoresc”, transmite Departamentul de Stat al SUA. 

Sâmbătă, consilierii pe teme de securitate ai preşedintelui american Barack Obama s-au reunit  la Washington pentru a discuta despre ameninţarea teroristă care a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţări arabe şi să emită un avertisment mondial de călătorie.

Întâlnirea a fost prezidată de Susan Rice, consilierul preşedintelui pentru Securitate Naţională, şi de Comitetul Principalilor - format din Secretarul de Stat, Secretarul Trezoreriei, Secretarul pentru Apărare şi şeful Statului Major, care au avut ca obiectiv stabilirea acţiunilor care trebuie întreprinse după emiterea alarmei. 

Pe lângă aceştia, la întâlnirea de sâmbătă au fost prezenţi şi directorul agenţiei pentru Securitate Naţională, precum şi şefii FBI şi CIA. După această întâlnire, Susan Rice, alături de Lisa Monaco, consilier prezidenţial pentru securitate naţională şi contraterorism, l-au informat pe preşedinte. 

Statele Unite au emis, vineri, o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaeda le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Unul din purtătorii de cuvânt ai Departamentului de Stat, Marie Harf, a precizat că este vorba de o măsură de precauţie, dar a refuzat să dea detalii cu privire la o eventuală ameninţare particulară, ceea ce ar justifica măsurile. 

Complotul terorist organizat de reţeaua Al-Qaeda, pe fondul căruia SUA au închis ambasade şi au emis o avertizare globală de călătorie, vizează „obiective occidentale", afirmă, într-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane.

„Există informaţii despre o ameninţare semnificativă, iar noi am reacţionat. Ţinta exactă nu este cunoscută, dar intenţia este clară. Ideea este atacarea obiectivelor occidentale, nu doar a celor americane", a explicat Dempsey, precizând că ameninţarea este „mai specifică" decât cele anterioare.

Sâmbătă, Interpol a emis un avertisment de securitate la nivel global, după ce, în ultima lună, sute de prizonieri din închisori aflate în nouă state, printre care Pakistan, Irak şi Libia, au evadat cu ajutorul grupării teroriste Al-Qaeda.

Deocamdată, singura reacţie din partea al-Qaeda s-a produs sub forma condamnării evenimentelor din Egipt. Vineri, pe site-urile islamiste a început să fie difuzată o înregistrare în care liderul reţelei Al-Qaeda, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie. 

CITEŞTE MAI MULT


Întâlnire de urgenţă la Casa Albă. Obama a fost informat despre „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” de multă vreme

Consilierii pe teme de securitate ai preşedintelui american Barack Obama s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a discuta despre ameninţarea teroristă care a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţări arabe şi să emită un avertisment mondial de călătorie.


Alertă mondială pentru risc de atentate al-Qaeda. SUA îşi vor închide 21 de ambasade, iar Marea Britanie întrerupe activitatea diplomatică în Yemen

Statele Unite au emis, vineri, o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaeda le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.


Mai multe ambasade ale Statelor Unite vor fi închise duminică din motive de securitate

Reprezentanţii Departamentului de Stat al Statelor Unite au anunţat joi că duminică vor închide mai multe ambasade şi consulate din întreaga lume din motive de securitate.


Interpolul a emis o avertizare de securitate la nivel global, după ce sute de prizonieri au evadat cu ajutorul Al-Qaeda

Interpol a emis un avertisment de securitate la nivel global, după ce, în ultima lună, sute de prizonieri din închisori aflate în nouă state, printre care Pakistan, Irak şi Libia, au evadat cu ajutorul grupării teroriste Al-Qaeda.


Al-Qaeda acuză Statele Unite de organizarea "complotului" pentru înlăturarea lui Mohamed Morsi

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie, conform unei înregistrări audio difuzată pe site-uri islamiste, relatează AFP.


Şeful Statului Major al armatei SUA: Complotul Al-Qaeda depistat de SUA vizează obiective ale ţărilor occidentale

Complotul terorist organizat de reţeaua Al-Qaeda, pe fondul căruia SUA au închis ambasade şi au emis o avertizare globală de călătorie, vizează "obiective occidentale", afirmă, într-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite