Putin a trimis o delegație militară în Coreea de Nord. Care este scopul vizitei
0O delegație militară rusă se află în Coreea de Nord pentru a lucra la implementarea acordurilor încheiate în timpul recentei vizite a președintelui Vladimir Putin la Phenian, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters.
Delegația, care este condusă de ministrul adjunct al Apărării rus, Alexei Krivoruchko, a sosit la Phenian pe 19 iulie, a raportat agenția de știri de stat a Coreei de Nord, KCNA. Oficialii ruși au avut deja primele discuții cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.
Vizita vine după ce Rusia și Coreea de Nord au semnat un pact "cuprinzător de parteneriat strategic" pe 19 iunie 2024, în timpul vizitei lui Vladimir Putin în capitala nord-coreeană.
Pactul include o clauză privind apărarea reciprocă în caz de agresiune împotriva uneia dintre țări, a spus Putin după semnarea documentului.
"Se lucrează, inclusiv la implementarea acordurilor încheiate în timpul recentei vizite oficiale a președintelui Putin la Phenian", le-a spus Peskov reporterilor într-o conferință de presă.
"A fost o vizită cuprinzătoare, informativă și productivă, iar acum cele două părți lucrează pentru a implementa acordurile care au fost încheiate. Călătoria delegației noastre a avut loc ca parte a acestor acorduri", a mai transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
De ce este important acest acord
Președintele rus a susținut că Moscova și Phenianul au dus relațiile la un „nou nivel”, în timp ce liderul nord-coreean a calificat noua „alianță" drept un „moment decisiv" în relațiile bilaterale.
În cadrul noului acord privind apărarea, care a fost încheiat de cele două regimuri care dețin arme nucleare, Coreea de Nord și Rusia s-au angajat să folosească toate mijloacele disponibile pentru a acorda asistență militară imediată în eventualitatea în care una dintre cele două țări este atacată.
"Rusia are nevoie de sprijinul nord-coreean în materie de armament din cauza războiului prelungit din Ucraina, în timp ce Coreea de Nord are nevoie de sprijinul rusesc pentru alimente, energie şi arme avansate pentru a uşura presiunea sancţiunilor", a declarat pentru AFP Koh Yu-hwan, profesor emerit de studii nord-coreene la Universitatea Dongguk.
Moscova şi Phenianul sunt aliaţi de la sfârşitul Războiului din Coreea (1950-1953), dar s-au apropiat din ce în ce mai mult după operaţiunea militară rusă lansată în Ucraina în 2022.