Proteste tibetane la aprinderea torţei olimpice
Zece activişti tibetani au blocat o stradă din Olimpia (Grecia), la puţin timp după aprinderea torţei olimpice. Ceremonia a fost perturbată, astfel, de militanţi pentru drepturile omului,
Zece activişti tibetani au blocat o stradă din Olimpia (Grecia), la puţin timp după aprinderea torţei olimpice. Ceremonia a fost perturbată, astfel, de militanţi pentru drepturile omului, care au scandat sloganuri ostile guvernului chinez. Cei zece activişti tibetani au ieşit dintr-un hotel şi s-au aşezat pe stradă, precizează corespondentul AFP.
Activiştii au fost dispersaţi în scurt timp de poliţia elenă, care i-a reţinut pe unii dintre ei.
În cursul ceremoniei de aprindere a flăcării olimpice, trei membri ai organizaţiei Reporteri fără Frontiere, inclusiv secretarul general Robert Menard, au încercat să se apropie de tribună în momentul discursului lui Qi Liu, responsabilul chinez în Comitetul de Organizare a Jocurilor.
Unul dintre ei a reuşit să afişeze o pancartă pe care scria "Boicotaţi ţara care încalcă drepturile omului!". "Cred că întotdeauna este trist când au loc manifestaţii de protest, dar este important că nu au fost violente", a declarat preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge.





















































