Proces împotriva membrilor unei secte din China: doi membri condamnaţi la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal din China a condamnat cinci membri ai unei secte pentru că au bătut o femeie până au omorât-o, într-un restaurant McDonald's din provincia Shandong. Doi dintre ei au fost condamnaţi la moarte.

Doi membri ai unei secte din China au fost condamnaţi la moarte, alţi trei primind pedeapsa cu închisoare din cauză că au omorât o femeie, potrivit BBC. Victima celor cinci a fost ucisă după ce a refuzat să le dea numărul de telefon membrilor sectei care încercau s-o recruteze.

Cultul din care fac parte cei cinci se numeşte „Biserica Dumnezeului Atotputernic“ şi este interzis în China. Cu toate acestea, se pare că secta ar avea milioane de membri.

Zhang Fan şi tatăl ei, Zhang Lidong au primit pedeapsa cu moartea duminică, în Tribunalul Poporului din Shandong, anunţă agenţiile de presă de stat din China. Lu Yingchun a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în timp ce alţi doi membri, Zhang Hang şi Zhang Qiaolian, au primit zece, respectiv şapte ani închisoare. Curtea Supremă Chineză revizuieşte toate condamnările la moarte emise de curţile inferioare şi are dreptul de a schimba pedepsele. 

Uciderea lui Wu Shuoyan, 37 de ani, în mai 2013, a declanşat furie printre chinezi. Membri sectei au intrat într-un mic restaurant McDonald's din Zhaoyuan, solicitând numere de telefon, în speranţa cooptării de noi membri. Wu, care aştepta comanda în restaurant împreună cu fiul ei de şapte ani, a refuzat să-şi dea numărul de telefon. Membrii cultului religios au bătut-o până au omorât-o, în timp ce strigau la ceilalţi clienţi ai restaurantului să nu se bage dacă nu vor să păţească la fel.

image

Restaurantul McDonald's unde a fost ucisa femeia FOTO BBC

Intervievat în închisoare, mai târziu, Zhang Lidong nu a arătat nicio urmă de remuşcare. „Am bătut-o cu toată forţa mea şi am călcat-o în picioare. Era un demon. A trebuit s-o distrug“, spunea el.

Website-ul sectei „Biserica Dumnezeului Atotputernic“ este plin de imnuri şi de fraze moralizatoare. Însă credinţa lor de bază este că Dumnezeu s-a reîntors pe pământ sub forma unei femei din China pentru a da frâu liber apocalipsei.

Singura persoană care susţine că are contact direct cu acest dumnezeu este un fost profesor de fizică, Zhao Weishan, cel care a fondat secta în urmă cu 25 de ani. De atunci, el a fugit în SUA, spun sursele.

De la omor, autorităţile chineze spun că au arestat sute de membri ai sectei, conchide BBC.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite