Preşedintele Venezuelei anunţă manevre militare „defensive, ca răspuns la ameninţarea din partea Regatului Unit”

0
Publicat:

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat joi că a ordonat o acţiune militară "defensivă" în zonele de coastă, ce va consta în manevre militare, ca răspuns după trimiterea unei nave de război britanice în apele Guyanei, ţara vecină faţă de care Venezuela are revendicări teritoriale, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Nava Marinei Britanice HMS Trent. FOTO Royal Navy
Nava Marinei Britanice HMS Trent. FOTO Royal Navy

Anunțul a fost făcut într-o declaraţie televizată, însoţită de imagini cu nave militare şi avioane de luptă patrulând în zona desemnată.

„Am ordonat activarea unei acţiuni comune a tuturor forţelor armate naţionale bolivariene (venezuelene) în Caraibele de est, pe coasta atlantică, o acţiune comună de natură defensivă, ca răspuns la provocarea şi ameninţarea din partea Regatului Unit împotriva păcii şi suveranităţii ţării noastre", a anunţat Maduro. 

Nava britanică de patrulare HMS Trent va sosi vineri în largul Guyanei şi va participa la exerciţii militare în apele teritoriale ale acestei ţări timp de mai puţin de o săptămână, dar nu va acosta în capitala Georgetown, a declarat o sursă din Ministerul de Externe guyanez.

Respectiva navă, care, de obicei, îşi are baza în zona Mediteranei, a fost trimisă de Regatul Unit în Marea Caraibilor oficial pentru combaterea traficului de droguri.

O „provocare ostilă"  

Prezenţa acestei nave în zonă este considerată de Venezuela o „provocare ostilă" în contextul disputei sale teritoriale cu Guyana pentru regiunea Essequibo, care se întinde pe o suprafaţă de 160.000 de kilometri pătraţi şi este bogată în petrol şi alte resurse naturale.

Disputa mai veche legată de această regiune a fost reactivată în septembrie, după ce guvernul de la Georgetown a lansat o licitaţie pentru exploatarea petrolului în acea zonă. Ulterior, pe 3 decembrie, în Venezuela a fost organizat un referendum pentru anexarea regiunii Essequibo.

Aproximativ 125.000 de persoane, adică o cincime din populaţia Guyanei, trăiesc în Essequibo, care acoperă două treimi din suprafaţa ţării. Venezuela susţine că râul Essequibo ar trebui să fie graniţa naturală, ca în 1777, pe vremea Imperiului Spaniol.

De partea cealaltă, Guyana susţine că frontiera, ce datează din epoca colonială engleză, a fost convenită în 1899 de o instanţă de arbitraj din Paris.

Preşedintele Guyanei, Irfaan Ali, s-a întâlnit cu omologul său venezuelean Nicolas Maduro pe 14 decembrie şi amândoi s-au angajat atunci să calmeze tensiunile şi să nu recurgă la forţă, fără a soluţiona însă diferendul teritorial.

Regatul Unit, fosta putere colonială în Guyana, şi-a afirmat susţinerea faţă de această ţară parteneră în Commonwealth.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite