Preşedintele venezuelean a încercat să strecoare ilegal mai mulţi agenţi cubanezi în Statele Unite
0
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a încercat să „strecoare“ în SUA mai mulţi agenţi cubanezi fără viză, dar cărora liderul de la Caracas le-a dat paşapoarte de Venezuela, relatează joi cotidianul spaniol „ABC”, citând surse apropiate delegaţiei care trebuia să participe la Adunarea Generală de la ONU.
Maduro a vrut să-i bage pe cubanezi în SUA cu ocazia călătoriei sale la New York, unde se ţine săptămâna asta cea de-a 68-a Adunare Generală a ONU. Însă Maduro a surprins pe toată lumea miercuri, când s-a răzgândit şi s-a întors de urgenţă la Caracas, unde îl aştepta „un program încărcat”. Maduro a explica printr-o postare pe Twitter că şi-a schimbat planurile din cauza programului extrem de încărcat şi a obligaţiilor care îi solicitau prezenţa în Venezuela. „Miercuri avem o agendă ocupată. Muncă şi iar muncă, pentru binele ţării noastre, ne întoarcem în Venezuela”, a transmis preşedintele.
Ca să-şi facă şi mai provocatoare vizita, Maduro a încercat să zboare din China la New York, cu un avion al companiei Cubana de Aviación. Avionul a făcut escală la Vancouver, iar numeroasa delegaţie venezueleană de 120 persoane a fost reţinută la sol timp de peste cinci ore, deoarece Canada a refuzat să le furnizeze combustibil pentru că avionul era cubanez. Compania naţională petrolieră venezueleană (PDVSA) a trimis urgent două avioane Falcon pentru alimentare, dar Maduro era deja atât de înfuriat încât a anunţat pe Twitter că se întoarce acasă.
Numeroasa delegaţie cu care Maduro a făcut turul Chinei era dintre cele mai pestriţe. Pe lângă cei 12 agenţi de securitate şi medici cubanezi, Maduro a mai dus cu el „un tehnician în explozibili”, „un expert în securitate alimentară” şi un epidemolog. Preşedintele venezuelean a vizitat cea de-a doua economie a lumii acompaniat de fiul său, soţia sa, nepoţii, nora şi hairstilistul Primei Doamne.
Între membrii cubanezi care au făcut parte din delegaţia care a vizitat China şi au încercat să ajungă la New York cu act de identitate sau paşaport venezuelean figurează Leonardo Nuñez Zamora, Rosendo Julián Zacuta, Julio Marino Domínguez, şi Mary Monteiga Rodríguez. Ca membri ai „securităţii interne” figurau Giovanny Remond Mederas şi Alberto Herrera Socarrás. Iar ca personal de „securitate medicală” apăreau Néstor Azcano Gonzalez, Carlos Guilveaux Cala, Danay Herrera Vallejera, Heriberto Rodríguez şi Eduardo García Castillo, alături de pilotul cubanez Guillermo Díaz.
Deputatul din opoziţie Carlos Berrizbeitia a estimat cheltuielile lui Maduro, în vizita sa oficială în China, la peste 800 000 de dolari.