Preşedintele iranian: „Suntem deja o putere nucleară, dar nu vom ataca Israelul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad FOTO AFP
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad FOTO AFP

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinajad a declarat miercuri că, deşi Iranul este deja o putere nucleară, nu are nicio intenţie de a ataca Israelul. Liderul de la Teheran a mai spus că se opune vehement intervenţiilor din Siria.

„Vor ca Iranul să redevină ce a fost, însă nu vor reuşi. Cred că vom ceda presiunii, iar asemenea gânduri sunt eronate. Suntem deja o putere industrială şi nucleară, o ţară care a cucerit spaţiul. De ani de zile ne gândim să trimitem un om în spaţiu şi vom face asta, cu ajutorul lui Allah”, a declarat Ahmadinajad pentru cotidianul egiptean „Al-Ahram”. De curând, preşedintele iranian şi-a arătat disponiblitatea de a fi primul om trimis în spaţiu de Iran.

„Trebuie să asigurăm creşterea şi dezvoltarea (n.r. - ţării), iar lumea trebuie să ne recunoască progresele”, spune Ahmadinajad, citat de cotidianul israelian „Haaretz”.

Întrebat despre un eventual plan de atacare a Israelului, Ahmadinejad a declarat că, deşi ar fi uşor să lanseze atacuri cu rachete sau cu avioane de vânătoare, acest lucru nu se va întâmpla. "Sioniştii sunt cei care vor să atace Iranul, noi nu plănuim niciun atac împotriva lor pentru că scopul programului nostru... este apărarea", a spus preşedintele iranian, denunţând ceea ce a numit "masacre" ale Israelului împotriva palestinienilor. „Pentru noi, susţinerea palestinienilor este o chestiune importantă din toate punctele de vedere. Palestienienii trebuie să-şi recapete drepturile, iar sioniştii se apropie tot mai mult de prăpastie”, a mai spus liderul iranian.

Ahmadinejad a acordat acest interviu la Cairo, unde participă la Summitul Conferinţei Islamice.

Preşedintele Israelului, Shimon Peres, avertiza marţi că un Iran dotat cu arme nucleare ar fi "un pericol pentru existenţa Israelului şi pentru pacea întregii lumi".

Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile. Israelul a ameninţat în mai multe rânduri că va ataca instalaţiile nucleare iraniene dacă Statele Unite şi partenerii occidentali nu vor reuşi să blocheze prin sancţiuni controversatul program atomic iranian.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite