Premierul Pakistanului a avertizat asupra riscului izbucnirii unui război nuclear în Kashmir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Pakistanului, Imran Khan, a afirmat că a încercat să atragă atenţia la ONU, săptămâna aceasta, asupra pericolului unui război nuclear în Kashir, scrie The Guardian.

India şi Pakistanul au fost aproape de un conflict în februarie, când India a bomardat teritoriul pakistanez pentru prima dată în jumătate de secol.

Tensiunile s-au mai redus atunci când Pakistanul a eliberat un pilot al unui avion indian doborât. Însă ele au crescut din nou, după ce India a revocat o clauză constituţională care acorda statut semiautonom părţii Kashmirului care se află sub controlul său, în luna august. India a desfăşurat mii de trupe în regiune şi a arestat mii de oameni.

Khan a spus că mişcarea a fost influenţată de ideologia naţionalistă hindusă a premierului indian Narendra Modi, pe care l-a numit „fascist”.

Khan a avertizat comunitatea internaţională asupra posibilităţii apariţiei de proteste în rândul populaţiei musulmane din regiune, atunci când măsurile de securitate vor fi ridicate. „Mă tem că va fi un masacru şi că lucrurile vor scăpa de sub control”, a avertizat liderul pakistanez.

„Principalul motiv pentru care am venit aici este să-i întâlnesc pe liderii lumii, în cadrul ONU, şi să vorbesc despre această problemă”. „Pentru prima dată de la criza cubaneză încoace, două puteri nucleare stau faţă în faţă. Noi am ajuns faţă în faţă în februarie”, a mai precizat liderul de la Islamabad. 

Prim-ministrul pakistanez a cerut ajutor pentru solutionarea crizei regiunii Kashmir din partea liderilor Statelor Unite, Germaniei, Franţei şi Marii Britanii. Preşedintele american, Donald Trump, şi-a oferit sprijinul în medierea rezolvării problemei, doar dacă cele două state, India şi Pakistan, vor ajunge la un acord.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite