Premierul Australiei va conduce ţara din zone sălbatice: cinci zile printre aborigeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tony Abbott, premierul Australiei, a plecat ieri spre Arnhem Land, o regiune îndepărată locuită de indigeni FOTO AP
Tony Abbott, premierul Australiei, a plecat ieri spre Arnhem Land, o regiune îndepărată locuită de indigeni FOTO AP

Ieri, la câteva momente după ce a anunţat că detaşează un contingent militar care se va alătura Americii în lupta împotriva Statului Islamic, premierul australian a zburat spre unele dintre cele mai îndepărtate zone ale ţării, pentru a-şi respecta o promisiune făcută comunităţilor indigene.

Prim-ministrul Australiei îşi va petrece următoarele cinci zile în Arnhem Land, unde se va întâlni cu liderii indigeni şi membri comunităţii aborigene pentru „a avea o înţelegere mai bună a nevoilor oamenilor care locuiesc şi muncesc în aceste zone“, potrivit unui comunicat al Cabinetului citat de „The Australian“.

Însă, cu 600 de militari care aşteaptă să fie detaşaţi în Orientul Mijlociu, atenţia lui Abbott va fi, mai mult ca sigur, împărţită, mai ales că în următoarele zile se aşteaptă un dialog al liderilor lumii privind criza din Orient.

Înaintea premierului, în regiunea Arnhem Land, a ajuns armata care a preluat locul unde se ţine festivalul Garma din Gulkula pentru a instala un „sat“ de corturi în care vor fi găzduiţi prim-ministrul şi anturajul său, inclusiv câţiva miniştri.

Este important ca guvernul să funcţioneze normal, în ciuda deciziei pe care am luat-o în dimineaţa asta“, declara duminică Tony Abbott, referindu-se la faptul că a hotărât detaşarea unui contingent militar de avioane şi forţe speciale în Orientul Mijlociu pentru a lupta alături de americani împotriva Statului Islamic.

Voi călători la Arnhem Land şi îmi voi ţine promisiunea, rămânând acolo restul săptămânii. Voi păstra legătura permanent cu Canberra. Există linii de comunicaţie sigure în Arnhem Land care, de fapt, sunt oferite de Forţele de Apărare Australiene“, precizează premierul australian.

Ieri, premierul a fost primit în Arhem Land de dansatorii pictaţi ai clanului Rirratjingu. După aceea, Abbott a vizitat centrul de artă Buku Larrnggay Mulka, care reprezintă mulţi artişti de seamă din rândul liderilor tribali. 

„Land nu este doar un bun spiritual, ci şi economic. Oamenii trebuie să fie în stare să se folosească de pământul lor şi asta ne-am dori să poată face“, declara ieri Tony Abbott, prim-ministrul Australiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite