Pierzând războiul “bun”

Este posibil să pierzi războiul “bun” şi să-l câştigi pe cel “rău”? Războiul din Afganistan a fost întotdeauna cel “bun”, în timp ce conflictul din Irak a fost cel rău. Primul a

Este posibil să pierzi războiul “bun” şi să-l câştigi pe cel “rău”? Războiul din Afganistan a fost întotdeauna cel “bun”, în timp ce conflictul din Irak a fost cel rău. Primul a fost justificat de ameninţarea reprezentată de talibani şi de terorişti, pe când cel din urmă s-a bazat pe minciuni şi a avut întotdeauna obiective ticăloase.

Dreptul internaţional a fost aplicat în Afganistan şi violat în Irak. Aşa se explică de ce Spania şi-a retras trupele din Irak, dar le-a menţinut în Afganistan.

În prezent, războiul rău merge bine, dar războiul bun este un dezastru. În Irak, kurzii, şiiţii şi sunniţii învaţă să trăiască împreună, s-a ajuns la o înţelegere pentru o lege electorală care să permită organizarea alegerilor municipale în ianuarie anul viitor şi se pare că şi la un acord asupra unei împărţiri echitabile a veniturilor rezultate din petrol. 

Veştile din Afganistan sunt însă proaste. Autoritatea guvernului Karzai nu depăşeşte mahalalele din Kabul, armata afgană este inexistentă sau invizibilă în marea parte a ţării. Talibanii nu au fost învinşi, ba dimpotrivă, încrederea lor creşte, cultivarea opiumului a crescut dramatic, iar statul pakistanez vecin este complet destabilizat.

Războiul din Afganistan a durat deja mai mult decât al Doilea Război Mondial, iar perspectivele sale sunt din ce în ce mai sumbre; escaladarea militară previzibilă va înmulţi incidentele precum cel de la Azizabad, în care bombardamentele americane au provocat moartea a circa 100 de civili, subminând încă şi mai mult legitimitatea forţelor SUA şi NATO în ochii afganilor.

După cum a arătat ambuscada de la sfârşitul lui august în care au fost omorâţi 10 soldaţi francezi, armatele europene vor trebui să trimită noi trupe pentru a-i proteja pe cei care sunt deja în teatrele de operaţiuni, expunându-se în ultimă instanţă la şi mai multe pierderi de vieţi omeneşti.

Dacă lucrurile continuă în această direcţie, administraţia Bush va lăsa în urmă un paradox amar ca parte a moştenirii sale: victorie în Irak şi înfrângere în Afganistan.

Atât McCain, cât şi Obama au promis că vor trimite mai multe trupe în Afganistan, ceea ce nu înseamnă doar alimentarea războiului, ci şi presiunile asupra aliaţilor europeni de a-şi mări contingentele în zona de conflict.

Europenii au două variante: pot acţiona pe cont propriu sau la unison. În primul scenariu, unele ţări vor suplimenta numărul de trupe, în timp ce altele se vor retrage unilateral. În al doilea scenariu, Europa şi noua administraţie americană vor încerca să găsească o cale comună pentru a concilia interesele şi principiile tuturor.

O Europă unită ar putea convinge Washingtonul că, la fel ca şi în Irak, opţiunea cea mai bună este o soluţie politică, nu una militară. Responsabilizarea afganilor pentru propriul viitor şi furnizarea mijloacelor necesare pentru aceasta sunt cea mai bună opţiune.

Material preluat din cotidianul spaniol El Pais