Peste 30 de persoane, majoritatea copii, au murit la un eveniment bisericesc din Nigeria
0![Sursă foto: captură Twitter/@WitnessUg](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/beb4dab1-8d62-4966-8d6e-4f9d349eadc0/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Peste 30 de oameni au fost ucişi şi alţii au fost răniţi sâmbătă, după ce oamenii s-au panicat şi au început să se îngrămădească la un eveniment bisericesc din oraşul Port Harcourt, din sud-estul Nigeriei, potrivit poliţiei şi oficialilor de securitate. Majoritatea victimelor au fost copii, relatează CNN.
Incidentul a avut loc la un club local de polo, unde Biserica Kings Assembly din apropiere a organizat un eveniment pentru donarea de cadouri, potrivit lui Olufemi Ayodele, un purtător de cuvânt regional al Corpului de Apărare Civilă din Nigeria.
„În timpul procesului de distribuire a cadourilor, a avut loc încăierare din cauza supraaglomerării. Majoritatea victimelor au fost copii”, a declarat oficialul nigerian.
Evenimentul încă nu începuse oficial în monetul în care s-a declanşat incidentul, a declarat Grace Woyengikuro Iringe-Koko, purtătoare de cuvânt a poliţiei de stat. Oficialul a transmis că mulţimea a pătruns forţat în locaţie, în ciuda faptului că poarta a fost închisă, ceea ce a dus la încărcarea mortală.
Treizeci şi unu de persoane au decedat, a mai transmis Woyengikuro Iringe-Koko. Şapte persoane rănite au fost internate în spital după incident, a adăugat aceasta.