OSCE solicită prelungirea misiunii sale în Georgia
0Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa /OSCE/ şi-a invitat statele membre să-şi prelungească misiunea în Georgia, al cărei mandat se încheie în 31 decembrie, informează AFP, preluată de Agerpres.
'Invit toate statele membre ale OSCE să studieze propunerea noastră despre viitorul misiunii OSCE în Georgia sau cel puţin să acorde o extensie tehnică de trei luni pentru a permite noi negocieri', a declarat - într-un comunicat - actualul preşedinte al OSCE, ministrul finlandez al afacerilor externe, Aleksi Harkonen.
OSCE dispune de 180 de angajaţi în Georgia, dintre care 28 sunt observatori la graniţa Osetiei de Sud.
'Problema este că Rusiei i-ar plăcea ca OSCE să instituie o misiune separată în Osetia de Sud, pe care ea o recunoaşte drept stat independent, contrar celorlalte state membre', a declarat Harkonen. Or, 'dacă OSCE ar trimite o misiune separată în Osetia de Sud, aceasta ar însemna într-un fel că şi celelalte state recunosc independenţa Osetiei de Sud', a comentat el.
Reprezentanţii Georgiei şi Rusiei s-au întâlnit în această săptămână la Geneva fără să ajungă la un acord asupra securităţii în regiune. Cele două părţi urmează să se reîntâlnească la jumătatea lunii februarie.
După Finlanda, va fi rândul Greciei să preia - la începutul anului 2009 - conducerea OSCE care are în componenţă 56 de state din Europa, America de Nord şi Asia Centrală, între care Georgia şi Rusia























































