O parte a citadelei Machu Picchu, închisă turismului din cauza eroziunii: „Pagubele sunt ireversibile”

0
Publicat:

Vizitele în unele părţi ale celebrei citadele incaşe Machu Picchu au fost suspendate din cauza eroziunii care slăbeşte structurile din piatră, a anunţat joi Ministerul peruan al Culturii, notează AFP, citată de Agerpres.

Celebrul oraș incaș din Peru FOTO Shutterstock
Celebrul oraș incaș din Peru FOTO Shutterstock

  Vizitele la Templul Condorului şi la Templul Soarelui, precum şi la "Intihuatana", o structură din piatră sculptată cu valoare sacră pentru incaşi, sunt "temporar închise vizitatorilor", a declarat Maritza Rosa Candia, delegată a ministerului în oraşul Cusco.

Numărul mare de vizitatori provoacă deteriorarea structurilor din piatră în aceste trei sectoare emblematice ale citadelei, de unde necesitatea închiderii acestora pentru întreţinere, a precizat ea, deoarece "pagubele sunt ireversibile" şi "trebuie să ne protejăm patrimoniul".

Cetatea, principala atracţie turistică din Peru vizitată zilnic de 3.800 de persoane, a fost construită în secolul al XV-lea la o altitudine de 2.500 de metri la ordinul suveranului incaş Pachacutec. Este considerată o minune a arhitecturii şi ingineriei şi a fost inclusă pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO în 1983.   

Cum a fost construit orașul

Vechiul oraş Machu Picchu (Peru) reprezintă unul dintre cele mai frumoase şi enigmatice locuri străvechi din lume. 

Ruinele oraşului Machu Picchu ( „Vechiul Vârf” în limba Quechua) au fost redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham. Incaşii au început construirea structurilor de piatră încă din anul 1400. Vechiul oraş se află în regiunea Cuzco din Peru, America de Sud, la 2.430 metri înălţime, lângă Valea Urubamba şi lanţul muntos al Anzilor.

Pentru a construi oraşul, supuşii împăratului Pachacuti (care a ordonat construirea sitului) s-au aprovizionat cu piatră din munţii de granit de la Machu Picchu. Lucrătorii au desprins blocurile cu ajutorul unor pene de lemn umezite, aşezate la intervale regulate după contururile blocului. Prin dilatare, lemnul făcea ca stânca să se crape. Pietrele au ajuns apoi pe şantier pe sănii urcate de-a lungul unor drumuri de pământ bătătorit, unde au fost trase pe trunchiuri de lemn cu coaja curăţată, cu ajutorul frânghiilor.

Piatra, modelată cu unelte din bronz

Pe şantier, cioplitorii în piatră au preluat ştafeta şi le-au modelat cu unelte din bronz, dălţi şi percutoare de piatră dură. Extrem de riguroşi, aceştia au ajustat perfect blocurile, dând astfel o mare soliditate zidurilor care au rezistat cutremurelor de pământ. Au obţinut şlefuirea finală frecând blocul cu nisip. Această finisare a fost rezervată celor mai importante edificii din Machu Picchu, cum ar fi templele sau observatorul astronomic.

Pentru a aşeza materialele la locul potrivit, zidarii au folosit platforme de pământ pe care le-au înălţat în acelaşi timp cu zidul în construcţie. Edificiile modeste au fost făcute din pietre grosolan cioplite, îmbinate într-un mod mai puţin regulat şi legate între ele printr-un mortar gros făcut din argilă.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite