Niger: Conducerea militară afirmă că Mohamed Bozoum a „încercat să evadeze"

0
Publicat:

Regimul militar aflat la putere în Niger printr-o lovitură de stat la sfârșitul lui iulie a afirmat că președintele destituit Mohamed Bazoum, ținut prizonier încă de la puci, „a încercat să evadeze" fără succes, notează AFP, scrie Agerpres.

Niger FOTO: Shutterstock
Niger FOTO: Shutterstock

Joi, „în jurul orei 3 dimineaţa, preşedintele destituit Mohamed Bazoum însoţit de familia sa, cei doi bucătari ai săi şi două elemente de securitate au încercat să evadeze din locul de detenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al autorităților nigeriene, colonelul-maior Amadou Abdramane, la televiziunea naţională.

Acesta a precizat că acestă tentativă a „eşuat" şi că „principalii autori şi unii dintre complicii acestora" au fost arestaţi.

Potrivit colonelului Abdramane, planul de evadare al lui Mohamed Bazoum urmărea să-l ducă „la o ascunzătoare de la periferia Niamey", înainte de a lua „elicoptere aparţinând unei puteri străine" spre Nigeria.

Denunțând „atitudinea iresponsabilă" a lui Bazoum, Abdramane nu a precizat unde se afla preşedintele destituit.

Acesta din urmă a refuzat să demisioneze după lovitura de stat din 26 iulie și era ținut prizonier în reședința sa din palatal prezidențial împreună cu soția sa, Haziza, și fiul său Salem.

Pe 18 septembrie, acesta a sesizat justiția vest-africană pentru a solicita eliberarea sa și restabilirea ordinii constituționale în Niger.

Multe țări și organizații continuă să ceară eliberarea lui, dar regimul military aflat la putere rămâne inflexibil pentru moment.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite