Nicaragua rupe relaţiile diplomatice cu Taiwanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Ministerul Afacerilor Externe al ţării latino-americane a recunoscut autorităţile chineze drept singurul reprezentant legal al Chinei.

Ministerul de Externe al Nicaragua a declarat joi că statul său rupe relaţiile diplomatice cu Taiwan şi recunoaşte autorităţile RPC ca unic reprezentant legal al Chinei.

„Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul care reprezintă legal toată China, iar Taiwanul este parte integrantă a teritoriului Chinei. Guvernul Republicii Nicaragua întrerupe relaţiile diplomatice cu Taiwanul de astăzi şi încetează orice contacte sau relaţii oficiale”, a spus ministerul într-un comunicat. publicat pe portalul guvernamental El 19 Digital.

Decizia Nicaraguei de a rupe relaţiile diplomatice cu Taiwan şi de a relua relaţiile diplomatice cu China a fost imediat apreciat[ de China care a afirmat c[ este „alegerea corectă” în conformitate cu situaţia mondială şi cu aspiraţiile popoarelor, după cum se precizează într-o declaraţie publicată vineri de un reprezentant oficial al Ministerului de Externe al RPC.

Pe de altă parte, Departamentul de Stat al SUA a criticat joi Nicaragua pentru decizia sa de a rupe relaţiile diplomatice cu Taiwanul.

„Regimul Ortega şi Murillo au anunţat ruperea relaţiilor diplomatice şi încetarea contactelor oficiale cu Taiwanul, dar alegerile frauduloase din 7 noiembrie nu i-au dat regimului nicaraguan orice fel de mandat, precum acela de a expulza Nicaragua din familia democraţiilor americane. Fără un mandat rezultat în urma unor alegeri libere şi corecte, acţiunile lui Ortega nu pot reflecta voinţa nicaraguanilor care continuă să lupte pentru democraţie şi pentru capacitatea de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale,”  se menţionează într-o declaraţie de presă a Departamentului de Stat al SUA.

În timpul primului mandat al preşedinţiei (1985-1990) liderului nicaraguan Daniel Ortega,oficialii de la Managua renunţaseră deja la relaţiile oficiale cu Taipeiul în favoarea Beijingului. Cu toate acestea, odată cu venirea la putere a următorului preşedinte, Violeta de Chamorro, ţara  latino-americană a reluat relaţiile cu insula din Pacific.

Taiwanul este condus de propria sa administraţie din 1949, când rămăşiţele forţelor Kuomintang conduse de Chiang Kai-shek (1887-1975) au fugit pe insulă şi au fost înfrânte în războiul civil chinez. De atunci, Taiwanul a păstrat steagul şi alte atribute ale Republicii Chineze, care existau pe continent înainte de venirea comuniştilor la putere. Beijingul consideră că insula este una dintre provinciile RPC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite