Momentul în care IDF demolează un tunel Hamas, aflat sub spitalul Al-Shifa. Când a avut loc atacul devastator VIDEO

0
Publicat:

De o surpriză devastatoare a avut parte Hamas, cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a armistițiului. Armata israeliană a demolat un tunel al teroriștilor, descoperit sub spitalul Al-Shifa din oraşul Gaza.

Război în Israel FOTO EPA EFE
Război în Israel FOTO EPA EFE

Conform stirileprotv.ro, armata israeliană (IDF) a anunțat, într-un comunicat, că Divizia 36 şi geniştii din unitatea de elită Yahalom au distrus tunelul de sub Al-Shifa, precum şi alte intrări din zonă.

IDF a precizat că în ultima zi, până la armistiţiul de la ora 07.00, a continuat să lovească ţinte Hamas în întreaga Fâşie Gaza, a vizat infrastructura grupului terorist şi s-a confruntat cu agenţi Hamas.

O înregistrare video publicată de IDF arată cum este distrus tunelul de la Shifa, precum şi alte câteva lovituri recente în Gaza, relatează The Times of Israel, citată de News.ro.  

Armistițiul dintre Israel și Hamas a intrat în vigoare. Ce prevede acordul de încetare temporară a focului

  Acordul de încetare temporară a focului dintre Israel și Hamas a intrat în vigoare de vineri, 24 noiembrie. Armistițiul ar trebui să dureze patru zile și prevede acordarea de ajutor umanitar în Fâșia Gaza și schimb de ostatici israelieni cu deținuți palestinieni, conform BBC.  

Acordul include eliberarea a 50 de femei și copii, o parte din cele aproximativ 240 de persoane luate ostatice de gruparea islamistă-palestiniană Hamas în timpul atacurilor din data de 7 octombrie. 

13 persoane ar urma să fie eliberate vineri la ora 16.00 (14:00 GMT), conform sursei citate. În schimb, Israelul s-a angajat să elibereze din închisorile sale 150 de femei și adolescenți palestinieni.

Încetarea temporară a bombardamentelor va reprezenta, de asemenea, o ușurare pentru cei 2,2 milioane de palestinieni din Fâșia Gaza, iar acordul prevede acordarea unui ajutor umanitar mai substanțial în această enclavă. 

Atacurile au continuat până în ultimele clipe, potrivit sursei citate.

Israelul a declarat că acesta nu este sfârșitul războiului - guvernul a promis că își va duce la bun sfârșit misiunea de a „anihila” Hamas și de a elibera toți ostaticii. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite