Ministrul ungar de externe va demisiona în 1 mai, pentru a candida la alegerile europene
0Ministrul ungar de externe, Kinga Goncz, va demisiona în 1 mai, pentru a conduce lista Partidului Socialist, aflat la putere, la alegerile europene din vara acestui an, a anunţat premierul Ferenc Gyurcsany, citată de AFP.
"Kinga Goncz va demisiona în 1 mai", a declarat, potrivit NewsIn, Gyurcsany, care este preşedintele Partidului Socialist (MSzP), la finalul unei reuniuni a comisiei electorale a formaţiunii. Premierul, care conduce un guvern minoritar, a anunţat că va numi un succesor pentru Goncz în 20 aprilie.
Kinga Goncz, în vârstă de 61 de ani, este fiica fostului preşedinte ungar Arpad Goncz. De profesie psihiatru, Goncz este ministru de externe din septembrie 2006. Anterior, ea mai fusese ministru al tineretului, familiei, afacerilor sociale şi egalităţii de şanse, dar şi ministru fără portofoliu pentru egalitatea de şanse, ocupându-se de persoanele cu dizabilităţi.
MSzP, aflat în scădere în sondaje, nu este sigur că se va putea menţine la putere după alegerile legislative din 2010.























































