Meniul summit-ului G7 de la Hiroshima, un răsfăț culinar: stridii cu sake, arici de mare și sashimi de scoici

0
Publicat:

Liderii mondiali care participă la summitul G7 de la Hiroshima sunt răsfățați cu delicii gastronomice tradiționale, unele dintre cele mai rafinate preparate japoneze fiind incluse în meniuri. Premierul nipon Fumio Kishida s-a ocupat personal pentru a se asigura că ingredientele sunt cele mai bune.

Liderii mondiali de la summit-ul G7 sunt serviți cu preparate locale japoneze FOTO EPA EFE
Liderii mondiali de la summit-ul G7 sunt serviți cu preparate locale japoneze FOTO EPA EFE

Printre preparatele de lux testate până acum s-au numărat stridiile japoneze proaspete, carnea de vită și aricii de mare – unele dintre cele mai apreciate produse pentru export ale țării. Acestea au pregătite în stilul unei mese kaiseki, un preparat meticulos, servit rafinat și, de obicei, foarte scump, relatează CNN.

Liderii mondiali ai națiunilor G7: Japonia, Germania, Franța, Canada, Italia, Regatul Unit și Statele Unite s-au întrunit în orașul Hiroshima, unde încearcă să găsească un răspuns unitar la agresiunea din ce în ce mai asertivă a Rusiei față de Ucraina.

Gazdele summit-ului profită de ocazie pentru a prezenta priceperea culinară a maeștrilor japonezi.

Vineri, liderii mondiali au primit o cină de lucru kaiseki la unul dintre cele mai exclusiviste ryokan-uri din regiune – un hotel tradițional japonez – de pe insula Miyajima, după ce au vizitat Muzeul Memorial al Păcii din Hiroshima.

Au fost serviți de Mamoru Sakamoto, bucătar-șef la Miyajima no Yado Iwaso, care este un maestru în bucătăria tradițională japoneză.

Sos din măruntaie fermentate

Masa a început cu stridii aburite cu sake, servite cu caviar, însoțite de creveți-tigru japonezi marinați în shuto, un sos derivat din măruntaie fermentate în sake, miere și vin de orez mirin.

Liderilor li s-a servit, de asemenea, dorada cu ciuperci matsutake japoneze, pește fiert și homari.

Urmează carnea de vită marmorată renumită din Hiroshima, servită alături de arici de mare roșii și vinete, completate de o selecție de sake spumos și vin roșu. De asemenea, în meniurile includ okonomiyaki, un preparat specific din Hiroshima care a apărut în urma distrugerii provocate de explozia bombei atomice din august 1945, și stridii, o altă delicatesă locală.

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida va găzdui prânzul de lucru sâmbătă la hotelul Grand Prince din Hiroshima, unde liderii mondiali vor primi somon marinat și sashimi de scoici.

Acestea vor fi servite cu pui și midii din surse locale, conform meniului văzut de CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite