Medvedev consideră că este meritul lui Voronin că în Transnistria nu a curs sânge în ultimii ani | adevarul.ro

Medvedev consideră că este meritul lui Voronin că în Transnistria nu a curs sânge în ultimii ani

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele rus Dmitri Medvedev consideră că este meritul omologului său moldovean Vladimir Voronin că în Transnistria s-a evitat vărsarea de sânge, de la încheierea războiului din 1992, a declarat consilierul său Serghei Prihodko, potrivit NewsIn.

Conform declaraţiei lui Prihodko, Medvedev vede “un merit excepţional al preşedintelui Voronin în faptul că toate problemele sunt soluţionate fără vărsare de sânge”.

“Preşedintele Medvedev a subliniat importanţa de principiu a faptului că timp de peste 15 ani, în pofida complicaţiilor persistente, nu se varsă sânge” şi “toate problemele se soluţionează, deşi dificil, dar în cadru politic”, a spus Prihodko, citat de RIA Novosti. “Negocierile cu preşedintele Moldovei au, în mod radiţional, un caracter deschis şi sincer”, a mai spus el.

Un comunicat de presă publicat pe site-ul preşedinţiei ruse anunţă că la întrevederea dintre Medvedev cu preşedintele moldovean Vladimir Voronin au fost discutate “chestiuni legate de reglementarea transnistreană, perspectivele extinderii în continuare a cooperării bilaterale, a dezvoltării relaţiilor comercial-economice şi a conlucrării în domeniul combustibililor şi energiei”.

“În cadrul întrevederii cu preşedintele Republicii Modova, s-au discutat paşii ce pot fi făcuţi în vederea reglemetării transnistrene, problema activării în acest scop a formatului 5+2”, a declarat Prihodko.

Prihodko a mai anunţat că după întrevederea bilaterală cu Vladimir Voronin, Dmitri Medvedev se întâlneşte separat şi cu liderul transnistrean Igor Smirnov. După întâlnirea cu Igor Smirnov va avea loc întrevederea trilaterală anunţată dintre Medvedev, Voronin şi Smirnov.

Moscova va acorda Chişinăului în următoarele zile 50.000 de tone de motorină în calitate de ajutor umanitar, aceasta fiind “o contribuţie la efectuarea cu succes a lucrărilor agricole de primăvară”, a mai spus Prihodko.

Top articole

Partenerii noștri