Kim Jong Un a testat un nou tanc în timpul unor exerciţii militare din Coreea de Nord | VIDEO

0
Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat, miercuri, la exerciții cu exerciţii militare, potrivit presei de stat. El a testat personal un nou tip de tanc de luptă, a informat joi Agerpres.

Exercițiile Nordului coincid cu exercițiile militare comune la scară largă dintre SUA și Coreea de Sud, numite Freedom Shield, care se desfășoară între 4 și 14 martie. Aliații au efectuat joi dimineață propriile exerciții comune cu tancuri în Pocheon.

Îmbrăcat într-o jachetă de piele neagră, Kim Jong Un a supravegheat exerciţii militare şi i-a salutat apoi pe soldaţii nord-coreeni în ţinută de camuflaj, în uralele acestora, potrivit imaginilor difuzate de KCNA.

A fost a treia apariție publică a lui Kim la exerciții militare în ultima săptămână, după un antrenament al forțelor speciale care a simulat preluarea unui post de pază de frontieră sud-coreean și exerciții de artilerie care au exersat un atac asupra Seulului.

După ce a inspectat echipajele tancurilor, liderul nord-coreean „a urcat într-un nou tip de tanc de luptă, a apucat maneta de comandă şi a condus singur tancul”, conform presei naţionale.

Kim Jong Un s-a declarat foarte mulţumit de „puterea excelentă de lovitură” a acestui tanc de luptă. El a subliniat, de asemenea,”importanţa rolului şi responsabilităţii tancurilor în războiul modern” şi a insistat asupra „necesităţii de a organiza exerciţii ample, care simulează un război adevărat”.

Fotografiile au arătat că „lupta din cadrul exerciţiilor între marile unități combinate de tancuri ale Armatei Populare Coreene (KPA)” a implicat cel puțin opt dintre cele mai noi modele de tancuri de luptă principale (MBT), precum și tancuri mai vechi și elicoptere Hughes MD 500 de fabricație americană, potrivit NK News.

Coreea de Nord a reconstruit complet o fabrică din Kusong în ultimii ani pentru a impulsiona producția în masă a noilor tancuri, iar un documentar al televiziunii de stat, difuzat în ianuarie, a sugerat că Kim Jong Un a vizitat uzina anul trecut.

Noul model de MBT și-a făcut prima apariție la parada militară a țării din octombrie 2020.

Aceste exerciţii au avut loc în ultima zi a exerciţiilor militare anuale de primăvară ale Statelor Unite şi Coreei de Sud, care au dublat numărul de soldaţi participanţi în acest an faţă de 2023, pentru a se pregăti mai bine să răspundă ameninţărilor nucleare tot mai mari din partea regimului de la Phenian.

Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, condamnă de mulţi ani aceste exerciţii, pe care le consideră a fi repetiţii pentru o invazie a teritoriului său. Phenianul a efectuat deja teste de arme ca răspuns la astfel de exerciţii comune.

De la începutul anului, Coreea de Nord a desemnat Coreea de Sud drept „principalul său inamic”, a închis agenţii dedicate reunificării şi dialogului inter-coreean şi a ameninţat cu războiul pentru orice încălcare a teritoriului său, „fie şi cu 0,001 milimetri”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite