Jeremy Farrar este noul cercetător-şef al OMS
0Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că Jeremy Farrar a fost numit în funcţia de cercetător-şef al instituţiei, într-o perioadă în care aceasta se pregăteşte să facă faţă provocărilor sanitare din epoca post-pandemică, informează Reuters.
Jeremy Farrar se va alătura OMS în al doilea trimestru al anului 2023 şi o va înlocui pe Soumya Swaminathan, care părăsit organizaţia în luna noiembrie, înaintea unei reorganizări mai ample a instituţiei, potrivit Agerpres.
El reprezintă cea mai recentă numire în funcţie la OMS, în contextul în care al doilea mandat al directorului general Tedros Adhanom Ghebreyesus la conducerea acestei agenţii ONU pentru sănătate, veche de 74 de ani, a început de curând şi este vizat deja de anumite critici ale unora dintre donatori legate de dimensiunea prea mare a echipei manageriale.
„În calitatea sa de cercetător-şef, Jeremy va accelera eforturile noastre pentru a ne asigura că OMS, statele membre şi partenerii săi vor beneficia de ştiinţă şi inovaţii de ultimă generaţie, care salvează vieţi”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Jeremy Farrar este un medic şi cercetător britanic, director al fundaţiei de caritate Wellcome Trust. El a lucrat şi ca profesor la catedra de boli tropicale în cadrul Universităţii Oxford.