Israelul vede drept inevitabilă o nouă confruntare cu Hamas
0Un înalt responsabil israelian al apărării a apreciat că o confruntare cu Hamas în fâşia Gaza este inevitabilă, la două zile de la expirarea încetării focului dintre Israel şi mişcarea islamistă, informează duminică AFP.
"Calea pe care o vom urma în ce priveşte Gaza este evidentă. Consideraţiile armatei vor fi cele luate în calcul la momentul deciderii evenimentelor care se vor produce", a declarat responsabilul la adăpostul anonimatului.
Guvernul israelian se reuneşte duminică dimineaţă pentru prima dată de la expirarea armistiţiului vineri şi de când mai multe tiruri cu rachete şi obuze de mortiere au fost lansate de atunci asupra statului evreu.
În perspectiva reuniunii guvernului, mai mulţi miniştri au cerut un răspuns militar mai dur împotriva Hamas. La rândul său vicepremierul Haim Ramon a declarat că Israelul trebuie să alunge mişcarea islamistă de la putere din Gaza.
"Este o decizie strategică ce trebuie luată", a spus el. "Încetarea focului a întărit Hamas şi ne-a slăbit pe noi militar şi diplomatic. Trebuie să tragem concluziile şi să schimbăm politica", a conchis oficialul israelian.























































