Iranul strică relaţia SUA – Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţiile dintre Barack Obama şi Benjamin Netanyahu s-au răcit FOTO: Mediafax/AFP
Relaţiile dintre Barack Obama şi Benjamin Netanyahu s-au răcit FOTO: Mediafax/AFP

Din perspectiva premierului israelian, Benjamin Netanyahu, temerile pe care le are cu privire la programul nuclear iranian sunt pe cale de a se împlini. Negocierile, cel puţin cele pe termen scurt, nu vor opri Iranul din planurile sale de a realiza bombe nucleare.

Realitatea este că, în afară de cele cinci state membre permanente în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, patru ţări deţin arme nucleare: India, Pakistan, Coreea de Nord şi Israel. Toate aceste state sunt extrem de instabile şi se cred extrem de puternice, notează „Foreign Policy”. Iranul, desigur, este vedeta volatilităţii şi a grandomaniei. De fapt, dacă şahul nu ar fi fost detronat de către Ayatollahul Ruhollah Khomeini, Iranul ar fi fost deja un stat nuclear.

Mai mult, Netanyahu crede că nu primeşte suportul şi înţelegerea de care Israelul are nevoie din partea „prietenului” Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii. Ocazia pe care o are Israelul de a ataca Iranul, când încă este în avantaj, se pare că se pierde şi „zona de imunitate” a Iranului se apropie.

Până acum, reacţia prim-ministrului israelian a fost să muştruluiască. El a criticat SUA chiar pe 11 septembrie pentru că nu a trasat nişte limite clare pentru programul nuclear al Iranului, care, dacă ar fi depăşite, ar forţa SUA să atace Teheranul, continuă „Foreign Policy”. Premierul Israelului răspundea declaraţiei Secretarului de Stat, Hillary Clinton, care spusese că SUA „nu stabilesc termene limită” pentru un răspuns militar către Iran.

Cei din comunitatea internaţională, care refuză să impună nişte limite pentru Iran, nu au dreptul moral de a opri Israelul”, a avertizat Benjamin Netanyahu, poreclit şi „Bibi”. 

Intensificarea tensiunilor au avut drept rezultat o conversaţie de peste o oră între Obama şi Netanyahu, în care cei doi lideri încercau să revină la aceleaşi păreri despre Iran.

Răbufnirile lui Benjamin, oricare i-ar fi intenţiile, au produs trei reacţii şi niciuna dintre ele nu a ajutat Israelul sau Statele Unite, susţine „Foreign Policy”.

În primul rând, tot acest schimb a provocat o dezbatere ce ar fi trebuit păstrată în spatele uşilor închise. Rugat să comenteze despre limite, Clinton ar fi trebuit să spună simplu că SUA şi Israelul discută aceste lucruri în particular. SUA nu sunt pregătite să atace Iranul în viitorul apropiat. Şi nici Israelul, cel puţin nu înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din 7 noiembrie.

 În al doilea rând, nu are niciun sens ca neînţelegerile dintre SUA şi Israel să fie făcute publice, pentru că inamicii şi aliaţii vor primi acelaşi mesaj: că relaţia dintre cele două state este slabă şi disfuncţională. Iar semnalul care ajunge la Iran este că nu are de ce să se îngrijoreze. 

În al treilea rând, remarcile lui Netanyahu ar putea fi interpretate ca un efort de a interveni în politica americană. Nu este o noutate că Israel şi Statele Unite au intervenit reciproc în politica celuilalt stat, ani de-a rândul. Dar momentul pe care Netanyahu şi l-a ales pentru a face aceste acuzaţii, va fi privit de unii ca un efort de a-l face de ruşine pe preşedintele american.

Obama are partea lui de vină pentru înrăutăţirea relaţiilor cu Israelul, dar această intervenţie a lui Bibi ar putea provoca pagube majore. Ultimul lucru de care are acum nevoie Israelul este un preşedinte furios aflat în al doilea mandat, care crede că omologul său israelian a jucat un rol activ în încercarea de a-l înlătura de la putere. 

Problema nucleară iraniană este deja destul de complicată, pentru ca doi aliaţi apropiaţi să se mai şi certe în public cu privire la cea mai potrivită soluţie. Din moment ce ambii lideri ar putea să mai rămână la putere ceva timp, ar fi cazul să găsească o modalitate mai bună pentru a coopera. În caz contrar, riscul pentru ambele state ar putea fi mult prea mare“, conchide „Foreign Policy“

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite