Iranul nu poate fi al doilea Irak

Raportul serviciilor secrete americane, recent declasificat, repune în discuţie oportunitatea unei intervenţii militare în Iran Never lie twice (să nu minţi niciodată de două ori) ar

Raportul serviciilor secrete americane, recent declasificat, repune în discuţie oportunitatea unei intervenţii militare în Iran

Never lie twice (să nu minţi niciodată de două ori) ar putea fi titlul unui film american sau un sfat dat lui G.W. Bush pentru a-i transmite două lucruri: După raportul celor mai importante 16 servicii de informaţii americane care confirmau sistarea, în 2003, a programului nuclear iranian în scopuri militare, nu se mai impune o intervenţie militară americană în Iran. În orice caz, nu într-un viitor imediat; Nu încercaţi să repetaţi povestea cu Irakul, care nu avea arme de distrugere în masă şi nu întreţinea legături cu Al-Qaida.

Pe scurt, stop pretextelor inventate, care pot conduce la dezordine mondială, după cum am putut constata de la ultimul război din Irak încoace. Într-adevăr, dacă raportul serviciilor de informaţii americane e serios şi fiabil, atunci va slăbi sprijinul comunităţii internaţionale în favoarea înăspririi sancţiunilor impuse Iranului şi va trage covorul de sub picioarele lui G.W. Bush, care a făcut din eventuala intervenţie militară contra instalaţiilor nucleare iraniene calul de bătaie al ultimului său an la Casa Albă.

Raportul în cauză relevă totuşi că Iranul continuă să producă uraniu îmbogăţit, în scopuri civile, după cum susţin autorităţile iraniene.

Lupte interne în Administraţia Bush

Orice s-ar spune, Iranul are capacitatea de a produce arma nucleară, dar la orizontul anilor 2009-2014. Cine e familiarizat cu regimul lui Mahmoud Ahmadinejad ştie că, în acest caz, nu se poate pune problema încrederii, de unde nevoia de a nu relaxa presiunea sancţiunilor, dar fără ameninţarea unei iminente operaţiuni militare.

Aceasta nu ar avea ca efect decât întărirea naţionalismului şi aşa exacerbat al unui mare număr de iranieni care s-au săturat de puterea "ayatollarhiei". Trebuie, de asemenea, luat în considerare faptul că declasificarea acestui recent raport se înscrie în contextul bătăliei interne din sânul Administraţiei Bush în jurul adoptării celei mai nimerite strategii în cazul Iranului.

De o parte sunt secretarul de stat Condoleezza Rice şi secretarul apărării, Robert Gates, ostili unei intervenţii militare, iar de cealaltă, vicepreşedintele Dick Cheney, care, după ce a influenţat în trecut falsul raport asupra armelor de distrugere în masă din Irak, ar fi încercat acum să modifice conţinutul actualului document sau măcar să împiedice divulgarea lui.

Presiunile asupra Iranului trebuie însă continuate, iar negocierile trebuie să ţină cont de obiectivele strategice ale iranienilor, indiferent de natura regimului din această ţară. Altfel spus, să ofere garanţii de securitate şi recunoaşterea influenţei sale regionale.

Publicarea raportului menţionat schimbă însă multe din datele problemei. Chinezii şi ruşii, şi aşa reticenţi în privinţa înăspririi sancţiunilor contra Iranului, nu mai văd acum oportună convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate, în acest sens.

O victorie pentru Ahmadinejad

Pe de altă parte, anunţul cade cum nu se poate mai bine pentru preşedintele Ahmadinejad. Pe fondul scăderii accentuate a popularităţii sale datorate poziţiilor intransigente în dosarul nuclear, considerate provocatoare de către pragmaticii regimului, el se poate lăuda astăzi că a ţinut piept Statelor Unite şi Occidentului.

Nu întâmplător, el a calificat documentul american drept "lovitura de graţie dată speranţelor inamicilor Iranului". Desigur, asta nu înseamnă că a şi câştigat partida. Iranienii sunt, în majoritatea lor, nemulţumiţi de nivelul lor de viaţă, în ciuda veniturilor substanţiale provenite din mana petrolieră, cu actualul preţ al barilului depăşind 90 de dolari.

Întrebări fără răspuns

Cât priveşte restul lumii, începând cu israelienii, nu ia de bun întru totul raportul. Autorităţile israeliene declară că se tem de o relaxare în privinţa Iranului. Preşedintele Shimon Peres pune o întrebare bună: "De ce a investit Iranul miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta arma nucleară şi rachetele balistice cu rază lungă?".

Aliaţii arabi ai Statelor Unite - Arabia Saudită, Egiptul, Iordania - se tem şi ei de slăbirea presiunilor internaţionale asupra Iranului, chiar în momentul în care s-a aflat de construcţia imensului reactor, la centrul de cercetare de la Arak.

Acest tip de reactor este ideal pentru a produce plutoniul necesar bombelor nucleare. Şi apoi, altă întrebare: de ce şi-ar dori Iranul un program pentru energie nucleară din moment ce se "scufundă" aproape sub rezervele de petrol? De ce Iranul îşi dezvoltă rachetele Shihab (cu rază de acţiune între 1.500 şi 3.000 de kilometri), care nu ar prezenta niciun interes militar, dacă nu ar fi dotate cu focoase nucleare?

În ultimii ani, aceste proiecte costisitoare au fost percepute ca dovezi că Iranul s-a angajat pe calea înarmării nucleare. Potrivit multor experţi, oprirea acestor programe, în 2003, dovedeşte că Iranul a făcut o manevră tactică. A suspendat o activitate care, dacă ar fi fost descoperită, i-ar fi dezvăluit fără dubiu intenţiile.

Fără îndoială, raportul serviciilor americane reprezintă o mare victorie pentru Iran care poate susţine acum, sus şi tare, că închiderea centralei de la Natanz ar fi nelegitimă. Astfel, Iranul va putea dezvolta pe mai departe centrifugele de la Natanz, va putea acumula stocuri de uraniu îmbogăţit, în scopuri civile, dar care, în doar câteva luni, poate fi convertit în scopuri militare.

Problema nu este nici pe departe rezolvată, iar Iranul rămâne şi în continuare o ameninţare, indiferent care va fi locatarul de la Casa Albă: acesta sau următorul.

Christian Malard, jurnalistul care a intervievat liderii lumii

Christian Malard , faimos pentru interviurile realizate cu lideri mondiali, este analist pe probleme de politică externă pentru televiziunea publică France 3. În acelaşi timp, Malard este consultant permanent pentru trei reţele americane de televiziune: CNN, MSNBC, NBC, patru britanice: BBC, England BBC, BBC World, BBC Ţara Galilor şi Irlanda, pentru canalul Al Arabya şi pentru ziarul cu distribuţie mondială "Arabies Trend". Printre liderii lumii pe care i-a intervievat se numără George W. Bush, Vladimir Putin, Mihail Gorbaciov, regele Hussein al Iordaniei, Ayatollahul Khomeiny şi alţii.