Ipoteză luată în calcul după tentativa de prăbușire a avionului Flydubai: copilotul ar fi urmărit un scenariu similar atentatelor de la 9/11 din SUA | adevarul.ro

Video Ipoteză luată în calcul după tentativa de prăbușire a avionului Flydubai: copilotul ar fi urmărit un scenariu similar atentatelor de la 9/11 din SUA

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Autoritățile israeliene investighează posibilitatea ca atacul de la bordul avionului Flydubai, care zbura de la Dubai la Tel Aviv, să fi urmărit un scenariu asemănător atentatelor de la 11 septembrie 2001: prăbușirea deliberată a aeronavei într-o țintă din Israel. Ipoteza este analizată de anchetatori, însă intenția exactă și motivul copilotului nu au fost deocamdată stabilite.

Oficialii israelieni verifică ipoteza unui atac de tip 9/11

Potrivit informațiilor citate de presa israeliană, una dintre ipotezele analizate este aceea că avionul ar fi putut fi folosit pentru un atac similar celor de la 11 septembrie. Nu este clar dacă exista o țintă precisă și nici dacă aceasta ar fi fost o clădire din Tel Aviv, conform The Telegraph.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că, potrivit informațiilor preliminare, atacatorul ar fi avut un singur obiectiv: să prăbușească avionul.

În același timp, autoritățile subliniază că ancheta este în desfășurare. Flydubai a transmis că motivele incidentului nu sunt încă cunoscute și a făcut apel la evitarea „speculațiilor premature”.

Copilotul a fost reținut de autoritățile saudite și urmează să fie interogat. Potrivit oficialilor israelieni, acesta este cetățean al Omanului, însă circumstanțele în care a ajuns să opereze cursa și motivul atacului sunt în continuare investigate.

Scenariul 9/11 este luat în calcul după tentativa de prăbușire a avionului flydubai.
Scenariul 9/11 este luat în calcul după tentativa de prăbușire a avionului flydubai. Foto: Getty Images via AFP

Un pasager a povestit clipele de groază: „Am apucat comenzile și am început să trag de ele”

Incidentul s-a produs miercuri, la bordul cursei FZ 1073, cu 174 de persoane. Potrivit oficialilor israelieni, copilotul l-a atacat și înjunghiat în mod repetat pe comandant, după care a încercat să preia controlul aeronavei. Avionul a intrat într-o coborâre bruscă.

Unul dintre pasageri, Yaniv Hayun, a povestit cum a intrat în cabina de pilotaj și l-a imobilizat pe atacator. Imaginile publicate ulterior îl arată cu hainele pătate de sânge.

„Când am intrat, am văzut atacatorul la comenzi, între cele două scaune. Nu mai era niciun pilot pe scaune. L-am prins pe terorist, l-am imobilizat și, mai întâi, l-am scos afară”, a povestit Hayun.

După ce alți pasageri l-au imobilizat pe copilot, Hayun s-a întors în cabina de pilotaj, în timp ce avionul pierdea rapid din altitudine.

„Am intrat din nou, am apucat comenzile și am început să trag de ele”, a relatat pasagerul.

Ulterior, doi piloți Flydubai aflați la bord, dar care nu operau inițial cursa, au preluat controlul aeronavei și au reușit să o aterizeze în siguranță la Tabuk, în Arabia Saudită.

Top articole

Partenerii noștri