Invitații s-au luat la bătaie după ce mirele a programat nunta în același hotel cu ziua copilului pe care îl avea cu fosta
Un bărbat din China a organizat, în același hotel, nunta cu actuala parteneră și petrecerea de 100 de zile a copilului pe care îl are cu fosta iubită, fără ca cele două femei să știe despre acest lucru. Când rudele lor s-au întâlnit, totul a luat-o razna.

Unele idei sunt sortite eșecului din start. Iar să organizezi nunta cu actuala parteneră și petrecerea copilului făcut cu fosta iubită în aceeași zi și în același hotel pare rețeta perfectă pentru un dezastru.
Aşa a fost şi pentru un bărbat din China, pe nume Wu, care a mizat, probabil, pe faptul că evenimentele urmau să se desfășoare separat, la etaje diferite. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din hotel: rudele celor două femei au dat nas în nas la un moment dat, iar de aici până la bătaie n-a mai fost decât un pas.
Incidentul a avut loc pe 9 octombrie, în orașul Liupanshui, din provincia chineză Guizhou. Wu şi-a organizat nunta cu noua parteneră, în timp ce, la un alt etaj al hotelului, avea loc petrecerea dedicată împlinirii a 100 de zile de la nașterea copilului său, pe care îl are cu fosta iubită.
Conducerea hotelului nu se aștepta la probleme, pentru că cele două evenimente fuseseră rezervate de persoane diferite.
Inevitabilul s-a produs când membrii familiilor celor două femei s-au întâlnit. Discuțiile au degenerat rapid, iar conflictul a devenit violent. În cele din urmă, angajații hotelului au chemat poliția, iar mai multe echipaje au fost trimise la fața locului pentru a calma spiritele, iar imaginile cu încăierarea au ajuns și pe rețelele sociale din China.
Scandalul nu s-a încheiat însă odată cu intervenția poliției. Familia fostei iubite l-a acuzat pe Wu de bigamie, susținând că era căsătorit cu mama copilului, însă verificările au arătat însă că cei doi nu își înregistraseră legal căsătoria.
Polițiștii continuă cercetările, iar cazul s-a complicat și mai mult după ce, în urma incidentului de la hotel, a ieșit la iveală și un conflict financiar.




















































