INFOGRAFIE Gazoductul pakistanezo-iranian, care sfidează SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ali Zardari şi Mahmoud Ahmadinejad FOTO Reuters
Ali Zardari şi Mahmoud Ahmadinejad FOTO Reuters

Preşedintele pakistanez Ali Zardari şi cel iranian Mahmoud Ahmadinejad au inaugurat luni un gazoduct care leagă cele două ţări, în ciuda avertismentelor lansate de SUA. Proiectul urmează să fie finalizat la sfârşitul anului viitor.

Întâlnirea de luni dintre Zardari şi Ahmadinejad marchează practic începutul construcţiei gazoductului pe partea pakistaneză, lucrările pe teritoriul Iranului fiind deja terminate. Gazoductul lung de 780 de kilometri ar rezolva criza energetică în care se află Pakistanul, iar Iranul ar vinde din gazul propriu.

Totuşi, gazoductul nu este văzut cu ochi buni de SUA, principalul sponsor al Islamabadului, care consideră că există şi alte variante pentru a rezolva criza energetică din Pakistan. O variantă mult discutată este livrarea de gaz din Turkmenistan prin Afganistan.

În principal, Washingtonul se teme că acest proiect ar putea submina efoturile de a pune presiune asupra programului nuclear dezvoltat de Teheran.

Anul trecut, ministrul pakistanez de Externe Hina Rabbani a declarat că gazoductul „este în interesul naţional al Pakistanului” şi va fi finalizat „în ciuda unor consideraţii externe”.

Gazoductul pe partea pakistaneză urmează să fie finalizată în următorii doi ani, scrie BBC. Numit şi „gazoductul păcii”, negocierile privind proiectul au fost derulate în 1994. Gazoductul urma să transporte gaz până în India, însă guvernul de la New Delhi s-a retras din proiect în 2009, la un an după ce a semnat un acord nuclear cu SUA.

infografie iran pakistan
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite