Foto Imagini din satelit dezvăluie amploarea dezastrului provocat de cutremurele din Venezuela. Bilanțul morților a ajuns la 1.430
0Continuă căutările persoanelor dispărute după cutremurele devastatoare care au lovit Venezuela miercuri, 24 iunie, în timp ce zeci de mii de oameni sunt în continuare dați dispăruți. Bilanțul victimelor a ajuns la 1.430 de morți, iar imagini din satelit surprind amploarea distrugerilor provocate de seisme.

Seisemele au avut o magnitudine de 7,2 și 7,5 au devastat țara sud-americană. Mii de persoane au fost rănite în Venezuela, și cel puțin 68.900 de persoane sunt încă de negăsit, scrie Associated Press.
Locuitorii care își căutau rudele și vecinii au folosit lopeți, utilaje grele, frânghii și chiar mâinile goale pentru a răscoli mormanele de beton prăbușit din La Guaira, unul dintre cele mai afectate state.
Lor li s-au alăturat tot mai multe echipe internaționale de intervenție, care au început operațiunile de căutare printre dărâmături, oferind o rază de speranță familiilor îndoliate și celor care încă își caută apropiații.
Nemulțumirea populației a crescut din cauza a ceea ce mulți venezueleni consideră a fi un răspuns insuficient al autorităților.
Militarii, pompierii, polițiștii și cadeții mobilizați de guvern păreau nepregătiți pentru amploarea dezastrului, iar frustrările au fost amplificate de încercările autorităților de a transmite imaginea unei intervenții eficiente.
La 72 de ore de la cutremure, șansele de a găsi supraviețuitori sub dărâmături scad considerabil, deși salvatorii continuă căutările. Până sâmbătă, în Venezuela au ajuns peste 1.600 de membri ai echipelor internaționale de intervenție, transportați cu 17 zboruri.
„Acolo este un morman de cadavre de aseară. Sunt și nou-născuți”, a declarat Mileidy Romero, una dintre persoanele implicate în căutările din orașul de coastă Caraballeda.
„Ieri, la ora 20:00, erau oameni vii sub dărâmături și nimeni nu s-a grăbit să-i salveze. Am găsit mai multe trupuri și nici măcar nu ne-au ajutat să le recuperăm. Ce mai așteaptă?”, a întrebat femeia.
Voluntar: „Nici măcar nu și-au murdărit uniformele, așa cum am făcut noi”
În lipsa echipamentelor adecvate, voluntarii au folosit căști de motocicletă și unelte improvizate, iar nemulțumirea față de intervenția autorităților a dus la tensiuni și proteste la locul dezastrului.
„Au venit să mănânce arepas și să facă poze, ca să pară că muncesc”, a spus Yeison Marcano, unul dintre voluntari. „Nici măcar nu și-au murdărit uniformele, așa cum am făcut noi. Suntem aici de trei zile.”
Organizația Internațională pentru Migrație estimează că peste 6 milioane de persoane ar putea fi afectate de dezastru, dintre care aproximativ 2 milioane numai în capitala Caracas.
Specialiștii explică faptul că amploarea distrugerilor a fost accentuată de succesiunea rapidă a celor două cutremure de suprafață. În ultimele zile au continuat și replicile seismice, inclusiv una cu magnitudinea de 4,8 produsă sâmbătă.
Dezastrul reprezintă o provocare majoră pentru președintele interimar Delcy Rodríguez, care a preluat funcția în ianuarie, după capturarea și îndepărtarea de la putere a fostului președinte Nicolás Maduro de către autoritățile americane.
Între timp, echipe de salvare și ajutoare internaționale continuă să sosească din Mexic, Statele Unite, Brazilia, El Salvador, Franța și alte state.
Sâmbătă, salvatorii mexicani au urcat pe clădirile prăbușite și au introdus capetele prin golurile dintre plăcile de beton pentru a căuta semne de viață, auzind uneori zgomote din interior.
„Suntem salvatori ai armatei mexicane. Dacă mai este cineva în viață acolo jos, faceți zgomot sau strigați! Acum!”, a strigat unul dintre membrii echipei de intervenție.
Cel mai grav afectat a fost statul La Guaira, situat pe coasta de nord a Venezuelei, la nord de capitala Caracas, scrie NBC.
Imaginile realizate de Planet Labs PBC și Vantor arată clădiri prăbușite și drumuri distruse în orașele de coastă Catia La Mar, Macuto și Caraballeda.























































