David Popovici s-a calificat în finală la 100 m liber cu un record al competiției | adevarul.ro

David Popovici s-a calificat în finală la 100 m liber cu un record al competiției

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Favorit al probei de 100 metri liber, David Popovici (21 de ani) a acces în finala Campionatului European de înot de la Paris de pe prima poziție în a doua semifinală. Dinamovistul a fost cronometrat în 46,72 secunde, ceea ce reprezintă un record al competiției.

David Popovici (21 de ani) s-a calificat în finală de pe primul loc (Foto: EPAImages)
David Popovici (21 de ani) s-a calificat în finală de pe primul loc (Foto: EPAImages)

Bucureșteanul a dominat semifinala a doua, fiind pe primul loc atât după prima lungime de bazin, cât și la final. Timpul său, 46,72 de secunde, reprezintă un nou record al Campionatului European de seniori. După cum se știe, recordul mondial al probei este deținut de chinezul Pan Zhanle, fiind stabilit în 31 iulie 2024, la JO de la Paris: 46,40 secunde.

Rusul Egor Kornev a avut al 3-lea timp, 47,27, iar spaniolul Luca Hoek le Guenedal pe cel de-al 2-lea, 47,26.

Evoluția înotătorului român a fost elogiată pe site-ul cotidianului francez „LEquipe”. Sub titlul „David Popovici domină semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp din lume în acest an; Kristof Milak se califică la limită”, s-a subliniat că „românul David Popovici a înregistrat cel mai bun timp în semifinalele probei de 100 m liber, cu 46,72 secunde, stabilind, totodată, un nou record al competiției. Maghiarul Kristof Milak a obținut doar al șaptelea timp (47,97). Așa cum se întâmplă de obicei, David Popovici nu a schițat niciun zâmbet când a ridicat capul pentru a-și verifica timpul. Cu toate acestea, performanța a meritat cu siguranță unul. Sportivul român în vârstă de 21 de ani a dominat semifinalele probei de 100 m liber marți seară, înregistrând 46,72 – un timp remarcabil care îi asigură cea mai bună performanță mondială a anului.

Deja deținător al recordului european (46,51) și dublu campion en-titre al probei, medaliatul cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris a făcut o demonstrație de forță în bazinul de la Saint-Denis. Spaniolul Luca Hoek Le Guenedal și rusul Egor Kornev au înregistrat al doilea timp (47,26), respectiv al treilea (47,27). Kristof Milak, medaliatul cu aur de la Jocurile de la Paris în proba de 100 m fluture, s-a calificat la limită, cu al șaptelea timp (47,97)”.

În serii, dimineață, Popovici a fost conometrat în 47,13 secunde. Pe locurile următoare după timpul în care au fost înregistrați s-au situat croatul Jere Hribar (47,80), spaniolul Luca Hoek le Guenedal (47,90), maghiarul Kristof Milak (47,92), rusul Egor Kornev (47,97), italianul Carlos D'Ambrosio (48,02), olandezul Sean Niewold (48,05), ungurul Nandor Nemeth (48,11), germanul Josha Salchow (48,35) și rusul Aleksandr Shchegolev (48,36).

La 100 m liber au mai concurat alți doi români. Patrick Sebastian Dinu a terminat seriile pe locul 27 (48,83), iar Eric Ştefan Andrieş s-a clasat pe 58 (49,79).

David Popovici a cucerit două titluri europene consecutive la 100 m liber, la Roma, în 2022, şi la Belgrad, în 2024.

David Popovici va concura pe culoarul 4 în finala de miercuri, 12 august.

România participă cu 11 sportivi la Europenele de înot: David Popovici (100 m și 200 m liber), Eric Andrieș (100 m, 200 m și 400 m liber), Robert Badea (200 m fluture, 200 m și 400 m mixt), Darius Coman (100 m și 200 m bras, 200 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m și 200 m spate), Patrick Sebastian Dinu (50 m și 100 m liber), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m și 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m și 100 m fluture), Denis Popescu (50 m și 100 m spate, 50 m și 100 m fluture), Andrei Proca (800 m și 1.500 m liber), Matei-Cristian State (200 m bras, 200 m și 400 m mixt).

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite