Hip-hopul, arma politică a celor excluşi

Hip-hopul, arma politică a celor excluşi

Arhiva FP. Rap-ul ca limbă universală a excluşilor şi a minorităţilor, este tot mai popular la 30 de ani de la apariţie, constată BBC. În prezent, din Shanghai la Nairobi şi la São Paulo, hip-hop-ul se transformă într-o adevărată artă globală a comunicării, scria Jeff Chang în prima ediţie a FP România. 

FP România nr. 1 (decembrie 2007)

Muzica rap a fost mult timp considerată o formă de rezistenţă împotriva autorităţii. Întărit de comercialismul industriei muzicale, mesajul şi-a dovedit atractivitatea pentru tinerii din întreaga lume

(...) Pentru neiniţiaţi, hip-hop-ul nu pare şi nu sună ca o nouă formă de artă, curajoasă. Este mai mult un picamer sonic, o stridenţă vizuală şi un risc conceptual. Criticii afirmă deseori că hip-hop-ul este materialist, misogin, homofob, rasist, vulgar şi violent. Este o dezordine fierbinte, răcnetul haosului total.

Unele afirmaţii sunt adevărate. Dar muzica rap este decât o parte a mişcării şi, dacă priviţi dincolo de stereotipuri, este clar că această cultură hip-hop a devenit una dintre mişcările artistice cele mai răspândite din ultimele trei decenii. Cei mai buni artişti împărtăşesc dorinţa de a sparge graniţele dintre arta “superioară” şi “inferioară” - de a realiza, urgent şi onest, lucrări care reflectă vieţile, iubirile, istoriile, speranţele şi temerile generaţiei lor. Hip-hop-ul se referă la rebeliune, da, dar şi la transformare.

În centrul hip-hop-ului se află noţiunea denumită “cod.” Parţial pentru concurenţă, parţial pentru comunitate, codul este cercul de participanţi şi privitori care se strâng în jurul artiştilor şi dansatorilor de rap în timp ce aceştia improvizează unul pentru celălalt. Dacă aveţi curajul să păşiţi în cod şi să vă spuneţi povestea şi, mai presus de orice, să vă demonstraţi unicitatea, aţi putea fi acceptat în comunitate. Aici se formează şi se riscă reputaţiile şi tot de aici se hrănesc schimbările stilistice. (...)

Astăzi, mesajul hip-hop-ului depăşeşte chiar şi graniţele. De la xi ha în China la “hip-life” în Ghana, hip-hop este lingua franca care uneşte persoanele din întreaga lume, acordându-le în acelaşi timp şansa să o modifice cu propriul parfum naţional. Este fundaţia concursurilor globale de dans, pretextul de reuniune pentru activismul progresist local, chiar subiectul unor studii la Harvard şi London School of Echonomics.

Dar un lucru despre hip-hop a rămas neschimbat peste culturi: o vitală agendă progresistă care provoacă statu quo-ul. Mii de organizatori de la Cape Town la Paris utilizează hip-hop-ul în comunităţile proprii pentru abordarea problemelor justiţiei ecologiste, poliţiei şi închisorilor, justiţiei media  şi educaţiei. În Gothenburg, Suedia, ONG-urile includ graffitti şi dansul pentru implicarea imigranţilor nemulţumiţi şi a tinerilor din clasa muncitoare. Iar tineri din locuri foarte distanţate, precum Chile, Indonezia, Noua Zeelandă şi Norvegia apelează la hip-hop pentru a împinge vederile generaţiei lor în conversaţia locală.

Hip-hop-ul este şi o afacere serioasă. Peste 59 de milioane de albume rap au fost vândute în SUA numai anul acesta. Dar acest număr reprezintă doar o mică parte din a influenţei hip-hop-ului. Vinde bunuri de lux şi de larg consum de aproximativ 10 miliarde dolari în fiecare an - nu numai în industria de cinema, încălţăminte şi îmbrăcăminte, ci în toate domeniile, de la biscuiţi şi băuturi gazoase, până la autoturisme şi computere.

Această piaţă a “stilului de viaţă aspiraţional urban” se aşteaptă să-şi continue creşterea exponenţial. Conform unui raport din anul 2006 realizat de compania de cercetări comerciale Packaged Facts, potenţialul puterii de cumpărare disponibilă pe această piaţă numai se ridică la 780 miliarde dolari doar în SUA.

Rapper-ul american 50 Cent este unul dintre numeroşii afacerişti isteţi din hip-hop, care a exploatat acest potenţialul la maxim. În anul 2004, a convenit să promoveze băutura aromată VitaminWater pentru un mic pachet de acţiuni în Glacéau, societatea producătoare. În luna iunie, Coca-Cola a achiziţionat Glacéau la preţul de 4,1 miliarde dolari. La efectuarea tranzacţiei, 50 Cent s-a ales cu 100 milioane dolari, peste noapte, doar pentru împrumutarea numelui său unei băuturi. (...)

RIDICAREA

Cu originile sale umile, nimeni nu ar fi putut să prevadă fenomenul global care va deveni hip-hop-ul. Cu treizeci de ani în urmă, New York City aducea puţin cu metropola strălucitoare de acum, în special împovăratele străzi din Bronx. Revoltele inter-rasiale, demolările, incendiile şi neglijenţa statului faţă de programele de servicii educaţionale şi sociale, au hăcuit fondul de locuinţe, au accelerat alungarea albilor şi pierderea locurilor de muncă şi au creat un simbol internaţional pentru disperarea urbană.

În acest timp, tinerii săraci din Bronx au găsit modalităţile de a-şi petrece timpul: rap-ul într-un stil adaptat din reggae-ul jamaican şi argoul din Bronx sub influenţa funk-ului afro-latin, dansând sălbatic pe sincopele percuţiei, scriindu-şi cu spray poreclele pe pereţi, autobuze şi trenurile de metrou. Acestea au fost cele „patru elemente” originale ale hip-hop-ului—MCing, DJing, b-boying (sau “breakdance-ul”) şi graffitti-ul. Cultura străzii era deschisă excentricităţilor cartierelor abandonate politic şi copiilor care îl populau. Iar distracţiile inocente ale adolescenţilor, luate împreună, reprezentau începuturile unei avangarde artistice. (...)

PLANETA HIP-HOP

Cu mai puţin de un deceniu după faimoasa petrecere a fraţilor Campbell, hip-hop-ul a început să fie absorbit în afara Statelor Unite. În 1982, Afrika Bambaataa şi trupa sa Soulsonic Force au lansat un single denumit “Planeta Rock,” care împrumuta motive muzicale din stilurile electropop-ul german, rock-ul britanic şi disco rap-ul afro-american. Au amestecat toate aceste elemente, oferind hip-hop-ului o nouă viziune a armoniei globale.

Discul a revoluţionat topurile din întreaga lume. În acelaşi an, Bambaataa a condus cântăreţii, dansatorii, artiştii şi DJ-ii faimoşi din New York în primul turneu hip-hop în exteriorul Statelor Unite. Bambaataa a considerat aceste vizite ca o modalitate-cheie de extindere a Universal Zulu Nation şi de a cupla ceea ce el considera a fi valorile centrale ale hip-hop-ului: pace, unitate, iubire şi distracţie. Oriunde s-a deplasat, a plantat seminţele mişcării hip-hop în Europa, Africa şi Asia. (...)

Marea popularitate a televiziunii prin cablu şi prin satelit din întreaga lume de la finele anilor 1980 a continuat să răspândească seminţele hip-hop-ului. În 1988, MTV a iniţiat un program pilot în SUA, denumit Yo! MTV Raps, care difuza video clipuri hip-hop o dată pe săptămână, într-un interval în afara primi-time-ului. Curând, programul a devenit atât de popular încât a fost difuzat şase zile pe săptămână. Stilul urban afro-american şi latino a devenit într-o clipă accesibil milioanelor de tineri, şi nu numai în Statele Unite. Yo! MTV Raps a devenit unul dintre primele programe televizate ale reţelei - difuzat în zeci de ţări, întâi la la MTV Europe, iar apoi la MTV Asia şi MTV Latino, peste câţiva ani.

Una dintre trupele cele mai difuzate a fost Public Enemy, un colectiv de tineri cei mai mulţi cu studii superioare, tentaţi de activism, cu ambiţii îndrăzneţe şi un talent debordant. Ţâşnite din suburbiile negre din Long Island, New York, textele trupei descriau brutalitatea poliţiei, profilările rasiale, violenţa bandelor şi apatia politică. Apariţia lor a convins mulţi sceptici că hip-hop ar putea reprezenta o formă de artă de durată, potenţial lucrativă, chiar importantă social.

Deşi hip-hop-ul a devenit curentul principal în multe părţi ale lumii, încă mai este considerat o voce a celor oprimaţi şi o provocare la adresa celor aflaţi la putere. De fapt, războaiele culturale din care s-a născut hip-hop-ul la mijlocul anilor 1990 în Statele Unite, cu audieri parlamentare şi campanii de sfărâmare a CD-urilor, s-au mutat în Marea Britanie, unde dezbaterile naţionale referitoare la hip-hop au generat discuţii aprofundate asupra aspectelor spinoase legate de rase şi imigrare. În 2003, ministrul culturii din Marea Britanie, Kim Howells, şi-a orientat predicile asupra “textelor pline de ură cu care vin aceşti idioţi rapperi macho.” Hip-hop-ul s-a confruntat cu aceeaşi rezistenţă în Franţa.

Cu doi ani în urmă, rap-ul furios al fiilor imigranţilor africani şi arabi, privaţi de drepturi, a servit drept coloană sonoră a revoltelor din suburbiile franceze, şi din nou a revoltelor post-electorale din această primăvară. Două sute de membri ai parlamentului francez au semnat o petiţie de interzicere a hip-hop-ului. Petiţia a fost respinsă, dar episodul a reamintit modul în care hip-hop-ul se poate ciocni cu cei de la putere. (...)