Guvernul sirian neagă că jurnalistul american Austin Tice ar fi deţinut în Siria, în urma acuzaţiilor lui Biden

0
0
Foto: Twitter
Foto: Twitter

Guvernul sirian a negat, miercuri, că jurnalistul american Austin Tice sau alţi americani dispăruţi ar fi deţinuţi în Siria, în urma acuzaţiilor preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, în acest sens, relatează The Associated Press.

Ministerul sirian de Externe a anunţat într-un comunicat că Damascul ”neagă că a răpit sau că deţine orice cetăţean american pe teritoriile sale”. 

”SUA au emis săptămâna trecută declaraţii înşelătoare şi ilogice ale preşedintelui şi secretarului de stat americani, care includeau acuzaţii fără temei împotriva Siriei că ar fi răpit sau reţinut cetăţeni americani, inclusiv pe fostul soldat american Austin Tice”, se arată în comunicat. 

Afirmaţiile lui Biden de săptămâna trecută au fost publicate într-o declaraţie lansată de Casa Albă pentru a marca 10 ani de cânt Tice a fost răpit, în Siria, în timp ce documenta conflictul sirian. Remarcile lui Biden au fost cel mai clar indiciu până la ora actuală că Washingtonul are certitudinea că Tice este arestat de guvernul preşedintelui Bashar Assad. 

”Ştim cu certitudine că a fost deţinut de guvernul Siriei”, a afirmat Biden în declaraţia sa de săptămâna trecută. 

”Am cerut în mod repetat guvernului Siriei să colaboreze cu noi pentru a-l aduce pe Austin acasă”, a adăugat el. 

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat, marţi, că guvernul american a îndemnat Siria să returneze fiecare cetăţean american. În special, în cazul lui Tice, a spus el, administraţia Biden ”s-a implicat pe scară largă – şi asta include contact direct – cu oficialii sirieni şi prin terţi”. 

”Siria nu a recunoscut niciodată că l-a reţinut”, a spus Price, adăugând că ”nu vom fi descurajaţi în eforturile noastre. Vom folosi toate mijloacele pentru a asigura întoarcerea în siguranţă a lui Austin”. 

Ministerul sirian de Externe a negat că ar fi avut vreun contact secret cu oficialii americani cu privire la americanii dispăruţi, adăugând că ”orice dialog oficial cu guvernul american va fi făcut public doar în baza respectării suveranităţii Siriei”. 

În mai, generalul-maior Abbas Ibrahim, s-a întâlnit cu oficiali americani la Washington, ca parte a eforturilor de mediere dintre SUA şi Siria pentru eliberarea lui Tice. Ibrahim, şeful Direcţiei Generale de Securitate din Liban, a mediat în trecut eliberările ostaticilor. 

De asemenea, Biden s-a întâlnit cu părinţii lui Tice în luna mai şi şi-a reiterat angajamentul pentru ”întoarcerea de mult aşteptată a lui Austin alături de familia sa”. 

În ultimele luni ale administraţiei Trump, doi oficiali americani – inclusiv cel mai important negociator al eliberării ostaticilor, Roger Carstens, un fost ofiţer al forţelor speciale ale armatei – au întreprins o vizită secretă la Damasc cu scopul de a descoperii informaţii despre Tice şi alţi americani care au dispărut în Siria. 

Acestea au reprezentat discuţiile la cel mai înalt nivel din ultimii ani dintre Washington şi guvernul lui Assad, deşi oficialii sirieni nu au oferit informaţii semnificative despre Tice. 

Tice a dispărut la scurt timp după ce a împlinit 31 de ani, pe 14 august 2012, la un punct de control dintr-o zonă contestată la vest de capitala Damascului. Un videoclip difuzat o lună mai târziu îl înfăţişa  legat la ochi şi ţinut de oameni înarmaţi, spunând: ”O, Iisuse”. Aceea a fost ultima veste referitoare la Tice. 

Tice este unul dintre cei doi americani dispăruţi în Siria. Celălalt este Majd Kamalmaz, un psiholog din statul Virginia, care a dispărut în Siria în 2017. 

Austin Tice este originar din Houston şi materialele sale au apărut în The Washington Post, cotidianele companiei McClatchy şi alte publicaţii. El a plecat în Siria în vederea documentării conflictului început în 2011. Războiul s-a soldat cu sute de mii de morţi şi a strămutat aproape jumătate din populaţia de 23 de milioane de dinaintea conflictului. Peste 5 milioane se află în afara ţării.

Mai multe - În lume

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite