Fenomen amplu de albire a coralilor în Thailanda. O insulă a fost închisă pentru vizitatori
0O insulă din sudul Thailandei şi un parc naţional de pe insula Phuket a fost închis joi după descoperirea unui episod de mare amploare de albire a coralilor, a anunţat Departamentul parcurilor naţionale şi pentru conservarea faunei şi a florei (DNP) din această ţară, informează AFP, citată de Agerpres.
Accesul pe insula Pling şi la recifele de corali care se află în proximitatea parcului naţional Sirinart din Phuket a fost închis temporar din cauza unei albiri importante a coralilor, provocată de creşterea temperaturii apei, a precizat DNP.
Măsura a fost luată din cauza stresului termic suferit de recifele de corali în urma unui val de căldură excepţională care a afectat în ultimele săptămâni Thailanda şi întreaga Asie de Sud-Est.
Un episod masiv de albire a coralilor
Departamentul parcurilor naţionale şi pentru conservarea faunei şi a florei monitorizează situaţia, de asemenea, în parcurile naţionale Koh Chang, Koh Samet,Chumphon, Koh Surin, Phang Nga Bay şi pe insulele Phi Phi şi Lanta.
Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite a avertizat luna trecută că omenirea se confruntă în prezent, pentru a doua oară în ultimii zece ani, cu un episod masiv de albire a coralilor din cauza unor temperaturi oceanice record.
Coloniile de corali sunt afectate în lumea întreagă, din Australia până în Florida, în urma creşterii temperaturii oceanelor.
Un ecosistem fragil
Thailanda, care a primit în 2023 aproximativ 28 de milioane de turişti - dintre care mulţi vin în această ţară asiatică pentru a se relaxa pe plajele sale spectaculoase, participând astfel la fenomenul de supraturism - care ameninţă un ecosistem fragil închide perioadic accesul în parcurile naţionale.
Măsuri pentru refacerea recifelor de corali au fost luate și pe alte insule
În 2018, Maya Bay, un golf din arhipelagul Koh Phi Phi devenit celebru datorită filmului hollywoodian „The Beach”, a fost închis timp de peste patru luni pentru a permite refacerea recifelor de corali şi a naturii vătămate de fluxurile importante de turişti.
Încălzirea climei se petrece mai rapid în Asia decât în restul planetei noastre, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), o agenţie din cadrul ONU.