Doi polițiști arestați după ce au distrus documente referitoare la Halloweenul mortal din Seul

0
Publicat:

Doi foști ofițeri de poliție au fost arestați luni, 5 decembrie, în Coreea de Sud, sub acuzația că au distrus probe cu privire la busculada care a avut loc la Seul, de Halloween, în urma căreia 158 de persoane au murit.

Aleea îngustă din Seul unde zeci de oameni au murit călcați în picioare FOTO Profimedia
Aleea îngustă din Seul unde zeci de oameni au murit călcați în picioare FOTO Profimedia

Autoritățile au deschis o anchetă în urma tragicului eveniment petrecut pe data de 29 octombrie, la Seul. Cercetările au dus la arestarea celor doi polițiști, care au pus piedici anchetei. Este vorba de fostul ofițer de informații Park Sung-min, din cadrul guvernului local din Seul și a ofițerului Kim Jin-Ho de la poliția Yongsan. Acuzația la adresa acestora este că le-ar fi ordonat subalternilor să distrugă un raport intern legat de riscurile adunării unei mulțimi mari de oameni în zona Itaewon. Cei doi au fost destituiți, pentru felul în care a fost organizat evenimentul de Halloween, dar între timp au apărut noi dovezi împotriva acestora.

11 apeluri la poliție

Zeci de mii de oameni s-au adunat în zona Itaewon din Seul pentru a sărbători Halloween, după mai mulți ani de restricții cauzate de pandemia de COVID-19. Din cauza aglomerației pe străzile înguste, mulțimea nu a mai putut continua și oamenii au rămas blocați. S-a creat o îmbulzeală și mulți au leșinat, fiind striviți apoi.

Forțele de ordine sunt acuzat că au acționat cu întârziere, arată unele informații din anchetă, potrivit CNN. Astfel, au fost înregistrate 11 apeluri la poliție. Primele apeluri au fost înregistrate chiar și cu patru ore înainte de tragicul eveniment. Un val de critici se manifestă în Coreea de Sud cu privire la modul în care autoritățile au acționat.

În timpul anchetei, mai multe secții de poliție din Seul au fost percheziționate pentru a se verifica modul în care s-a acționat.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite