Doi morţi şi 16 răniţi, după ce un tren a deraiat în Egipt
0Cel puţin doi oameni au murit și alți 16 au fost răniți în urma unui accident feroviar ce a avut loc în provincia Qalioubiya, la nord de Cairo, a anunţat Ministerul egiptean al Sănătăţii.
Trenul de pasageri s-a izbit de platforma unei gări din orașul Qalyub, a precizat Ministerul Transporturilor într-un comunicat.
Incidentul a avut loc la ora locală 19:20, potrivit unui comunicat al Căilor Ferate Naționale Egiptene, după ce trenul nu a răspuns la un semnal semaforic, lovind în cele din urmă un opritor tampon care a făcut ca o parte din tren să sară de pe șine.
Aproximativ 20 de ambulanțe au ajuns de urgență la fața locului pentru a acorda asistență răniților, potrivit CNN.
Kamel El-Wazir, ministrul egiptean al transporturilor, a ordonat formarea unei comisii pentru a afla ce a cauzat deraierea și "pentru a-i identifica pe cei responsabili și a limita pagubele", a adăugat comunicatul.
Separat, Ministerul egiptean al Solidarității Sociale a precizat, într-o declarație publicată marți, că guvernul va oferi 100.000 EGP (echivalentul a aproximativ 3.254 de dolari) familiilor celor uciși.
Accidentele feroviare egiptene au fost puse, în cea mai mare parte, pe seama infrastructurii şi a întreţinerii deficitare. În aprilie 2021, ministrul Transporturilor, Kamel el-Wazir, l-a concediat pe şeful autorităţii feroviare, în urma unei revolte. Demiterea a avut loc la două zile după un accident care a dus la 23 de morți.
Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a promis că îi va trage la răspundere pe cei responsabili pentru accidentele mortale recurente de pe căile ferate egiptene din ultimii ani, scrie Digi 24. Unul dintre cele mai grave a avut loc în 2002, când un incendiu a distrus un tren aglomerat la sud de capitală, provocând moartea a 373 de persoane.