Procurorul Curții Supreme din Grecia, solicitat să ancheteze cu prioritate accidentul feroviar

0
Publicat:

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis i-a solicitat procurorului Curţii Supreme să acorde „prioritate” investigaţiilor referitoare la recenta catastrofă feroviară şi să le atribuie magistraţilor „la cel mai înalt nivel posibil”, informează AFP şi ANA.

Accidentul de tren din Grecia   FOTO  Profimedia
Accidentul de tren din Grecia FOTO Profimedia

Mitsotakis a precizat că este vorba despre o anchetă distinctă de cea începută de experţi numiţi de guvern după accidentul în care au murit 57 de oameni la Tempi, în centrul Greciei.

Şeful guvernului i-a cerut procurorului de pe lângă Curtea Supremă, Isidoros Dogiakos, „o clarificare imediată şi aprofundată a tuturor infracţiunilor legate de tragicul accident de tren de la Tempi”, citează Agerpres.

Vă solicit să daţi prioritate acestor cazuri şi să le atribuiţi nivelului de anchetă cel mai înalt posibil pe care îl consideraţi oportun”, a subliniat Mitsotakais în scrisoare.

El a cerut parchetului Curţii Supreme să evalueze caracterul eventual penal al „erorilor sistemice din sectorul feroviar, inclusiv orice întârziere în finalizarea modernizării tehnologice necesitate de infrastructura respectivă.”

Pedeapsa, până la închisoare pe viață

Vineri, din ordinul său, a fost creată o comisie specială de experţi pentru „a ancheta şi a pune în evidenţă problemele şi disfuncţionalităţile sistemice” care au condus la tragedia feroviară.

Accidentul de la Tempi a fost atribuit de autorităţi în principal unei „erori umane”.

Duminică, şeful gării din Larisa, oraşul cel mai apropiat de locul accidentului, a fost inculpat şi plasat în detenţie provizorie pentru comiterea unei erori fatale cu „moartea unui mare număr de persoane”, o infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare de la 10 ani şi până la detenţie pe viaţă.

Peste 12.000 de manifestanţi şi-au strigat furia duminică, la Atena, faţă de „deficienţele cronice” ale reţelei feroviare, acuzând guvernele din ultimii ani că nu au făcut nimic pentru îmbunătăţirea acesteia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite