Demnitate

Că e vorba de ceremonii militare în onoarea paraşutiştilor morţi sau de o rugăciune evreiască pentru copiii şi profesorul lor care au fost ucişi, Franţa e îndoliată.

E periculos să ne aventurăm să spunem care au fost motivele criminalului care a folosit, aparent, aceeaşi armă în seria de asasinate. Ce legătură se poate face între o crimă antisemită în faţa unei şcoli evreieşti şi uciderea militarilor francezi dintre care doi erau musulmani? Nimic nu permite dovedirea unei piste rasiste, nici înlăturarea unei piste că asasinul e un psihopat.

În actualul stadiu al anchetei şi în febra campaniei electorale, candidaţii, şi mai ales preşedintele-candidat, trebuie să se abţină de la orice supralicitare, interpretare abuzivă sau exploatare politicianistă a acestor crime. Am văzut deja în trecut cum un scrutin poate fi poluat de un fapt divers grosolan sau de operaţiuni militare convenabil programate în scopuri electorale.  Între solidaritatea şi compasiunea faţă de comunitatea evreiască, atinsă încă o dată, şi reciclarea evenimentului în alte scopuri, drumul e îngust. Până în prezent, candidaţii au evitat orice derapaj. Chiar şi-au limitat pentru o zi apariţiile şi declaraţiile publice.

În faţa acestor drame, uniunea naţională, un concept adesea prost folosit, e singurul răspuns demn. Ar fi cel mai bun omagiu adus celor trei soldaţi, celor trei copii evrei şi profesorului lor. Iar alegătorii ar trebui să-i penalizeze pe candidaţii care nu recurg la acest gest republican.