China ocupă un loc şi în spaţiu

Rivalităţile din Asia au ajuns şi în Cosmos: după americani şi ruşi, chinezii au luat cu asalt Luna, la concurenţă cu japonezii şi indienii. Programul spaţial al Chinei a mai parcurs cu

Rivalităţile din Asia au ajuns şi în Cosmos: după americani şi ruşi, chinezii au luat cu asalt Luna, la concurenţă cu japonezii şi indienii.

Programul spaţial al Chinei a mai parcurs cu succes o etapă: amplasarea unei sonde pe orbita Lunii, pe care o va cerceta timp de un an. Japonia a reuşit acelaşi lucru cu o lună înainte, iar indienii se mai pregătesc câteva luni. Dincolo de orgolii naţionale, competiţia se dă pentru exploatarea resurselor minerale şi energetice cosmice, posibil şi pentru amplasarea unor arme nucleare care să facă inutile scuturile antibalistice terestre.

Cu exact 50 de ani în urmă, URSS reuşea să ducă Sputnik pe Lună, spre surpriza SUA; după câteva luni, americanii lansau repede Explorer 1. În 1969, Neil Armstrong devenea primul pământean de pe Lună, iar Apollo 17 încheia descinderile americane în 1972; NASA vrea să revină cu o bază permanentă în 2020.

Rusia se rezumă deocamdată la cooperarea de pe staţia orbitală internaţională şi la un profitabil turism spaţial. Rivalitatea cea mare vine din Asia. Dacă japonezii preferă colaborarea cu Vestul, chinezii şi indienii folosesc tehnologii indigene.

Chinezii dau ocol Lunii

Pe 24 octombrie, la numai câteva ore după decolarea navetei americane "Discovery" spre Staţia Spaţială Internaţională, racheta "Lungul Marş - 3A" lansa în spaţiu prima sondă lunară chineză. Inginerii chinezi au fost atât de încrezători în reuşita lansării încât politicienii au permis transmiterea evenimentului în direct. Două mii de entuziaşti ai spaţiului au plătit câte 100 de dolari pentru a privi lansarea chiar de la faţa locului.

Totuşi, câteva mii de ţărani au fost evacuaţi de pe o rază de 25 km în jurul centrului spaţial Xichang din provincia Sichuan, cu tot cu animalele din ogradă, pentru a preveni o catastrofă umană asociată uneia tehnologice.

"Chang'e I" - după numele unei frumuseţi mitice zburate pe Lună - are greutatea unui elefant normal şi misiunea de a obţine imagini 3D ale suprafeţei selenare şi hărţi ale distriburii unor elemente valoroase, de felul heliului-3.

Primele imagini urmează să sosească la mijlocul lunii noiembrie. Experţii domeniului socotesc că, prin poziţionarea unei sonde pe orbita lunară, ştiinţa chineză dă dovada unui avans considerabil - e drept, până la transportul în siguranţă a unor fiinţe vii, dus şi întors, mai e mult.

O nouă energie pe Pământ

Întrucât puţine naţiuni de pe Pământ ajung să exploreze Cosmosul, Beijingul îşi consideră programul spaţial drept un simbol al statutului internaţional al ţării. Mai mult, China, India şi Japonia privesc în jur să vadă care este liderul regional.

Mai departe, tehnologiile spaţiale pot oferi chiar supremaţia terestră. Washingtonul priveşte cu şi mai mare suspiciune programul spaţial al Beijingului din ianuarie, când o rachetă chineză a distrus un satelit meteo - e drept că unul chinez, dar alta ar fi fost ţinta în cazul unui conflict regional.

Deşi programul spaţial este derulat de armată, Beijingul insistă că nu s-a lansat într-o cursă a înarmării extraterestre. Cei mai pesimişti analişti cred că secretoasele misiuni Shenzhou ar putea lăsa în urmă module orbitale dotate cu arme nucleare - faţă de rachetele intercontinentale, acestea ar fi de neoprit de actualele sisteme antibalistice. Pentru risipirea acestei angoase rămâne ca inginerii chinezi să fie atraşi în programele spaţiale internaţionale.

Obiect de mândrie naţională, ca şi organizarea olimpiadei, avansul spaţial lucrează şi în folosul legitimării conducerii Partidului Comunist, "forţa coezivă a întregii naţiuni", care aduce China la nivelul unei superputeri. Mai lucrativ, explorarea spaţială sunt minerale ca aur, platină, cobalt sau nichel - tot mai greu de dobândit pe Pământ şi doar cu preţul unei prelucrări poluante.

Premiul cel mare ar fi însă izotopul de Helium-3, rar pe Pământ, dar abundent pe Lună. Câteva transporturi de Helium-3 pe an, necesare producerii de energie prin fuziune nucleară, ar putea aneantiza importanţa producătorilor de petrol şi gaze.

Cronica înălţării statului comunist

Dacă Mao Zedong este citat afirmând că ţara sa nu va putea lansa nici măcar un cartof în spaţiu, programul spaţial al Chinei are trei decenii de împliniri realmente măreţe, în contul economiei, armatei şi Partidului, şi altele de ambiţii similare:

aprilie 1970: lansarea primului satelit chinezesc
noiembrie 1999: nava Shenzhou I, cu un fals astronaut la bord, s-a învârtit de 14 ori în jurul Pământului
octombrie 2003: Shenzhou V l-a menţinut pe "taikonautul" Yang Liwei timp de 21,5 ore pe orbita circumterestră şi a catapultat China în era zborurilor umane în spaţiu, alături de Rusia şi America
octombrie 2005: Shenzhou VI ţine doi chinezi în spaţiu cinci zile
octombrie 2007: lansarea primei sonde lunare chineze, Chang'e I
2012: trimiterea unui vehicul automat pe suprafaţa Lunii
2017: aducerea pe Pământ a unor mostre de sol selenar
2020: posibilitatea aselenizării unui cosmonaut chinez.

Şi Japonia se grăbeşte spre Lună

Japonia consideră că a făcut deja "un mare pas pentru japonezi": o sondă niponă s-a poziţionat pe orbita lunară şi, împreună cu doi sateliţi, va studia timp de un an suprafaţa Lunii. Agenţia spaţială japoneză pregăteşte o aselenizare pentru următorul deceniu.

Japonia a lansat primul satelit în 1970 şi dorea chiar o misiune spaţială cu om la bord. Dar programul spaţial nipon a suferit în ultimii ani câteva probleme tehnice şi financiare: după ce în anii "90 au eşuat două lansări, în 2003, inginerii de la sol au fost nevoiţi să detoneze în aer o rachetă H-2A, purtătoare a doi sateliţi de spionaj, care intrase în vrie.

Sateliţi selenari

Pe 14 septembrie, Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA) a lansat însă cu succes, de la cosmodromul de pe insula sudică Taneshima, prima sondă orbitală lunară japoneză. Savanţii niponi consideră că aceasta este cea mai complexă misiune lunară de la programul Apollo, operat de Nasa în 1960-1970.

Sonda de trei tone "Kaguya" - botezată cu numele unei zeiţe care, în mitologia populară niponă, a zburat pe Lună - a străbătut 380.000 km şi s-a poziţionat la 100 km de suprafaţa selenară.

Sonda va gravita timp de un an în jurul Lunii, până i se va consuma combustibilul. Misiunea sa, şi a celor doi sateliţi pe care i-a amplasat la polii lunari, este să colecteze date despre originea şi evoluţia satelitului natural al Pământului.

Pentru mijlocul anilor 2010, JAXA are planificată o primă aselenizare, în scopul studierii geologiei şi resurselor naturale ale corpului ceresc. Costul proiectului se va ridica la 470 milioane de dolari, ca şi al sondei lansate Kaguya.

Deşi nu a mai trimis până acum un om în spaţiu, Japonia şi-a propus lansarea unui cosmonaut pe Lună în jurul anului 2025 şi s-a înscris astfel în cursa strânsă pentru studierea şi, poate, exploatarea corpului ceresc cel mai apropiat de Pământ. Nasa vrea să revină cu o sondă orbitală anul viitor şi chiar cu o bază lunară în viitorul apropiat. China şi India - chiar şi Brazilia - vor să ajungă din urmă SUA.

Ruşii îi ridică pe sud-coreen

Şi Coreea de Sud se vede, la orizontul anilor 2015, între cele 10 puteri spaţiale ale omenirii. Deocamdată, industria spaţială sud-coreeană se află însă şi în urma vecinelor China şi Japonia. Din cei 900 de sateliţi artificiali ai Pământului, doar 10 sunt sud-coreeni: cu primul lansat abia în 1992, "Arirang 2" este, din 2003, cel mai avansat - distingând obiecte terestre de până la un metru. Dar sud-coreenii îşi susţin cu entuziasm programul spaţial naţional.

Korea Aerospace Reaserch Institution (KARI) a primit 25 miliarde de woni pentru misiunea primului cosmonaut sud-coreean: selectat în urma unor riguroase teste fizice şi psihice din 36.000 de aspiranţi, Ko San, expert în inteligenţă artificială, se antrenează acum la baza rusească Soyuz pentru a zbura în aprilie pe ISS - unde va efectua 18 experimente ştiinţifice.

De anul viitor, Coreea de Sud va avea şi un centru spaţial, pe insula Oenaru, dotat cu un lansator de rachete spaţiale şi facilităţi de cercetare. KARI lucrează şi la un vehicul spaţial, tot cu sprijin rusesc. Pentru 2009 este programată lansarea primului satelit cu tehnologii sud-coreene - deşi la proiectare s-a folosit şi expertiza franceză. Prima ambiţie spaţială a Coreii de Sud este să colecteze singură datele meteo pe care le cumpără acum de la alte ţări - apoi să furnizeze ea informaţii de gen altor state.

India exersează cu sateliţi

India şi-a propus lansarea propriei sonde lunare anul viitor şi o misiune selenară umană în 2020. Până atunci, New Delhi îşi dezvoltă o industrie de plasare a sateliţilor artificiali mai ieftin decât competitorii vestici.

Din 122 de sonde lansate spre Lună, 59 au avut succes. Pământenii şi-au redescoperit interesul pentru vecinul de la 385.000 km. Jucătorii globali au declarat că în 2020 vor avea baze pe Lună. "Nu cred că India îşi poate permite să rămână în urmă", a remarcat Madhavan Nair, şeful Organizaţiei indiene pentru cercetări spaţiale (ISRO).

De aceea, New Delhi a comandat o primă misiune spaţială indiană cu om la bord şi cu un vehicul autohton - şeful de echipă este Rakesh Sharma, care a petrecut opt zile la bordul Soyuz T-11, în 1984. Pentru aceasta, India va investi în următorii cinci ani circa 1,5 miliarde dolari: tehnologiile necesare ar trebui să fie gata în 2012, prima ieşire a unui indian în spaţiu în 2015, iar prima aselenizare indiană în 2020.

Spionaj la mare înălţime

Până acolo, industria spaţială a Indiei îşi perfectează tehnologiile de construire a sateliţilor şi de plasare a lor pe orbita circumterestră. Până la sfârşitul anului, ISRO are programat transportul în spaţiu, cu ajutorul unei rachete Polar Satellite Launch Vehicle (PSLV), a primului satelit indian dedicat apărării.

Potrivit ISRO, Cartosat-2 nu ar fi un satelit de spionaj, ci mai curând unul ştiinţific: camera sa pancromatică este proiectată să furnizeze imagini cu o rezoluţie care permite distingerea unor obiecte nu mai mari de un metru.

În septembrie, ISRO a plasat pe orbită şi cel mai avansat satelit al Israelului: Polaris are o cameră care poate identifica ţinte încă şi mai mici, indiferent de nori sau ceaţă. Israelul, căruia îi lipseşte un vehicul spaţial, a ales această colaborare cu India în urmă cu trei ani. ISRO câştigă continuu cote din piaţa de 2,5 miliarde de dolari a lansărilor de sateliţi printr-un bun număr de reuşite şi prin costuri mai mici decât ale agenţiilor spaţiale vestice.

Parteneriate kazaho-ruso-indiene

Kazahstanul are un vechi parteneriat strategic spaţial cu Rusia, pe care vrea să-l menţină: Astana a închiriat Moscovei cosmodromul de la Baikonur, iar ruşii plasează pe orbită sateliţii kazahi şi antrenează cosmonauţi ai republicii central-asiatice. Kazahstanul mai doreşte însă şi un parteneriat strategic cu India, în materie de cucerire a spaţiului.

Astana are lichidităţile necesare şi ambiţia de a deveni putere spaţială. India are însă resurse şi ambiţii şi mai mari. Mai mult, India tocmai a iniţiat un parteneriat cu Rusia, pentru o misiune lunară comună: indienii oferă lansatorul şi modulul, ruşii contribuie cu un laborator lunar mobil. Dincolo de asta, India ar putea fi interesată de crearea în Kazahstan a unui parc tehnologic de felul celui de la Bengalore, unde se află şi sediul Organizaţiei pentru cercetări spaţiale indiene.