China: controlul social, în criză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea chineză, dar şi Partidul militează acum  pentru o abordare diferită a «menţinerii stabilităţii» şi pentru abandonarea unei mentalităţi represive.

Partidul Comunist Chinez, mult timp invidiat pentru eficacitatea guvernării, a pus pe primul loc stabilitatea pentru a ajunge la creşterea economică din ultimii treizeci de ani. Astăzi, acest consens s-a fisurat. Maşinăria de stat de „menţinere a stabilităţii" nu mai dă rezultate şi au început să apară tot mai multe proteste populare, adesea violente, care vizează poliţia, dar şi autorităţile guvernamentale. În acelaşi timp,  protestatari individuali recurg la sinucideri sau atentate în semn de protest.  În faţa unei societăţi din ce în ce mai informate, mai mature şi mai deschise la dezbateri, vechile metode nu mai sunt eficiente.

Semnele de uzură ale acestui model de guvernare se acumulează. În regiunile cu minorităţi etnice, represiunea culturală şi religioasă s-a făcut cu ajutorul arsenalului ideologic ca nicăieri în altă parte în China. În oraşe, corupţia exasperează omul de rând. În ceea ce priveşte migranţii din mediul rural, ei sunt marii perdanţi ai miracolului economic chinez. Provincia Guangdong, inima maşinăriei de export chinezesc, a cunoscut două revolte în ultimele săptămâni, la un an după grevele de la uzinele Honda şi de la sinuciderile muncitorilor de la Foxconn.

Dacă aceşti migranţi nu vor fi absorbiţi de societatea urbană şi nu se vor bucura de aceleaşi drepturi, conflictele nu vor înceta să se acumuleze. Politicul trebuie să facă faţă unei noi realităţi: aceea că o nouă generaţie de muncitori migranţi se vor aşeza în oraşe, se arată într-un raport publicat la 14 iunie de Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare al Consiliului de Stat, un think tank al guvernului chinez.

Societatea chineză şi Partidul militează acum pentru o abordare diferită a „menţinerii stabilităţii" şi pentru abandonarea unei mentalităţi represive. Numai la nivel local, în acest scop, sunt implicate mii de persoane, iar bugetele alocate pentru această misiune sunt impresionante. Există un sistem de recompense şi stimulente financiare, de exemplu, pentru „lipsa de incidente în masă" în cursul unui an. Interceptarea petiţionarilor care vin la Beijing a dus la formarea unei adevărate „pieţe de menţinere a stabilităţii", de care au profitat ofiţerii de legătură începând din provincii şi până în capitală, dar şi tot felul de intermediari şi gangsteri. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite