China consumă de două ori mai mult decât îşi permite
0Chinezii utilizează în prezent 15% din capacitatea biologică totală a planetei, subliniază un studiu publicat la Beijing de Fondul Mondial pentru Natură (WWF). Adică de două ori mai mult
Chinezii utilizează în prezent 15% din capacitatea biologică totală a planetei, subliniază un studiu publicat la Beijing de Fondul Mondial pentru Natură (WWF). Adică de două ori mai mult decât îi permit propriile resurse naturale.
"În cursul următorilor 10 sau 20 de ani, consumul Chinei va continua probabil să ameninţe ecosistemele ţării şi să exercite presiuni crescânde asupra biocapacităţii mondiale", avertizează raportul. Apa şi electricitatea sunt facturate sub valoarea pieţei în China, ceea ce duce la o utilizare necorespunzătoare a acestor resurse în agricultură şi în industrie, iar ţara importă mari cantităţi de lemn şi combustibil pentru a satisface o cerere în creştere.
China trebuie să-şi reducă consumul de energie, dar şi de alte resurse în zonele urbane, să investească în becuri electrice cu consum redus, să sporească productivitatea pământului pe termen lung şi să reducă drastic folosirea sistemelor de transport neeconomice, potrivit raportului.
Dacă cererea individuală de resurse naturale a Chinei ar fi fost egală cu cea a Statelor Unite, ar fi fost nevoie de capacitatea disponibilă a întregii planete pentru a-i răspunde, avertizează studiul.























































