Cel puţin 85 de persoane sunt date dispărute după alunecarea de teren din sudul Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 85 de persoane erau date dispărute luni, la o zi după o alunecare de teren care a îngropat aproximativ 30 de clădiri în noroi, în oraşul Shenzhen, din sudul Chinei.

Incidentul s-a produs după ce o grămadă de pământ şi deşeuri de materiale de construcţii s-a prăbuşit, a precizat luni Ministerul Resurselor Naturale, potrivit agenţiei DPA, citată de Mediafax.

Potrivit unui locuitor citat de ziarul local Beijing, grămada de pământ şi deşeuri, acumulată după lucrările de construcţii din ultimii doi ani, era înaltă de 100 de metri.

„Am văzut cinci sau şase clădiri îngropate. Unele dintre ele erau cămine pentru muncitori. Cred că au fost prinse sub dărâmături câteva sute de persoane“, a declarat un locuitor.

O conductă de gaze din zonă a explodat în urma alunecării de teren, a informat operatorul PetroChina, citat de agenţia China Nouă.

Potrivit presei oficiale, 85 de persoane erau dispărute luni, după ce „valurile uriaşe“ de noroi au demolat o zonă de 60.000 de metri pătraţi, inclusiv un parc industrial.

Cel puţin 33 de clădiri au fost îngropate sau distruse, inclusiv 14 fabrici, două clădiri de birouri, o cantină, trei cămine şi 13 clădiri mai mici, a declarat luni dimineaţă, într-o conferinţă de presă, viceprimarul oraşului Shenzhen, Liu Qingsheng.

Semne de viaţă au fost detectate printre dărâmături în cel puţin trei locuri, a relatat agenţia China Nouă.

Şapte persoane au fost salvate, dar eforturile celor aproape 1.500 de salvatori au fost îngreunate de ploaie şi noroi, a afirmat un oficial din Biroul pentru situaţii de urgenţă din Shenzhen.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite