Bilanțul cutremurelor din Venezuela a ajuns la 6.438 de morți. Mii de oameni trăiesc în tabere
Dublul seism care a lovit Venezuela în luna iunie a provocat 6.438 de morți, conform unui nou bilanț comunicat luni de președintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, în timp ce echipele de salvare și rudele continuă să caute cadavre printre dărâmături, la aproape două luni de la această tragedie.

Cel puțin 190 de clădiri s-au prăbușit în urma cutremurelor cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5 care au lovit la 24 iunie litoralul venezuelean și mai ales statul La Guaira, la nord de Caracas.
Până în prezent, Guvernul nu a publicat cifre cu privire la numărul persoanelor dispărute. Persoanele ale căror cadavre nu au fost găsite încă sunt considerate dispărute, transmite Agerpres.
Potrivit autorităţilor, dintre cele aproape 60.000 de locuinţe afectate de dublul cutremur, peste 24.000 sunt nelocuibile.
Mii de locuitori trăiesc în tabere temporare, adesea în condiţii precare. Ploile torenţiale din noaptea de sâmbătă spre duminică au distrus corturile ocupate de sinistraţi în unele dintre aceste tabere din capitala Caracas.
Guvernul interimar condus de Delcy Rodriguez a promis locuinţe pentru victimele dezastrului. Până în prezent, au fost puse la dispoziţie 335 de locuinţe, dintre cele 4.000 promise până la sfârşitul anului.
De ce au fost cutremurele din Venezuela atât de devastatoare
Nordul Venezuelei se numără printre regiunile cu activitate seismică intensă din zona Caraibelor. Aici se întâlnesc două plăci tectonice majore, placa Caraibelor și placa Americii de Sud, care se deplasează lent și constant una în raport cu cealaltă.
Presiunea tectonică nu se acumulează de-a lungul unei singure falii, ci într-un sistem complex de fracturi. Printre cele mai importante se află sistemul Boconó-San Sebastián-El Pilar, care se întinde pe aproximativ 1.300 de kilometri.
Cele două plăci alunecă una pe lângă cealaltă cu circa un centimetru pe an. Deși mișcarea este aproape imperceptibilă, în timp ea poate duce la acumularea unei cantități considerabile de energie în scoarța terestră.
Atunci când presiunea acumulată depășește rezistența rocilor, acestea se rup brusc de-a lungul unei falii, eliberând energia sub forma unui cutremur. În cazul seismelor din iunie, ruptura s-a produs de-a lungul faliei San Sebastián, una dintre principalele falii ale acestui sistem.
Ruptura a avut loc la o adâncime relativ mică, de aproximativ 10-20 de kilometri, un factor care a contribuit la intensitatea efectelor la suprafață. Mișcarea a fost predominant orizontală, cele două segmente ale faliei deplasându-se unul față de celălalt.
Riscul rămâne ridicat
Specialiștii avertizează că pericolul nu a trecut. Modelele de evaluare ale instituțiilor seismologice indică o probabilitate semnificativă de producere a unor replici care ar putea depăși magnitudinea 6.
Există, de asemenea, riscul unor alunecări de teren și al fenomenului de lichefiere a solului, prin care terenul își pierde temporar rezistența și poate provoca înclinarea sau prăbușirea construcțiilor.





















































