Arme americane în bazarul din Orient

SUA pompează în Orientul Mijlociu peste 50 miliarde de dolari în tehnică militară, asigurată de companiile americane. Rusia răspunde la o scară mai mică Israelul va primi în

SUA pompează în Orientul Mijlociu peste 50 miliarde de dolari în tehnică militară, asigurată de companiile americane. Rusia răspunde la o scară mai mică

Israelul va primi în următorii zece ani ajutoare militare americane de peste 30 miliarde de dolari, cu 25% mai mult decât deceniul trecut, care îi vor asigura mai departe superioritatea militară faţă de vecini. Parte a acordului, Israelul a acceptat ca aliaţii arabi ai SUA să poată cumpăra noi arme americane în valoare de 20 miliarde de dolari. Alături de Israel, SUA consolidează astfel şi o alianţă sunnită împotriva Iranului.

Deşi are 13 copii, palestinianul Abdel Hamid Bahar câştigă atunci când în teritoriile palestiniene mor oameni, eventual copii. După răpirea militarului israelian Gilad Schalit, a pus deoparte 3.000 de dolari pe lună - mai mult decât câştigă gazanii obişnuiţi într-un an.

La Hamid, un kalaşnikov chinezesc face 170 de dolari, şi poate procura sute de bucăţi oricărui client din Fatah sau Hamas. "Newsweek" l-a vizitat în casa din Gaza imediat după ce Administraţia Bush a anunţat că va vinde aliaţilor arabi armament nou şi sofisticat. Parte a afacerii, Israelul va permite ca 1.000 de M-16 să treacă prin Iordania în mâinile oamenilor preşedintelui Abbas.

Ajutoare superioare

George W. Bush a pozat continuu în adeptul unui stat palestian, alături de cel israelian: nu s-a ajuns decât la separarea Fâşiei Gaza de Cisiordania, acum sub conduceri distincte - cu Israelul şi SUA încercând să-l sprijine pe moderatul preşedinte Abbas. Condolleezza Rice va prezida la toamnă o reuniune regională "dedicată revigorării dialogului de pace dintre Ierusalim şi Ramallah".

Dincolo de asta, ideea este să participe şi Arabia Saudită care, spre deosebire de Iordania sau Egipt, nu are relaţii diplomatice cu Israelul. Cum ar fi putut Washingtonul să convingă Ryadul, mai ales că relaţiile bilaterale s-au răcit. Printr-un acord de upgradare a arsenalului Regatului Saudit - dar nu peste nivelul armatei israeliene şi ţinut cât mai departe de punctul de frontieră comun.

Pe scurt, Israelul va primi în următorii zece ani ajutoare militare americane de 30,4 miliarde dolari, o creştere considerabilă faţă de cele 24 miliarde încasate deceniul trecut. Pachetul este esenţial pentru Israel, care dă pe apărare 10% din PIB. Nevoile stringente ale statului israelian sunt îmbunătăţirea capacităţilor de luptă ale infanteriei şi blindatelor, dovedite ineficace în ultimele lupte din Liban, şi apărarea de rachetele care îi vizează centrele urbane. În pofida interesului israelian de a investi în industria militară proprie, lobby-ul celei americane a obţinut ca doar un sfert din ajutoare să fie cheltuit în Israel, restul, în SUA.

Arme pentru pace

Pachetul pentru statul israelian îi asigură menţinerea superiorităţii militare faţă de aliaţii arabi ai SUA din regiune. Pentru că alte ajutoare, directe sau sub formă de subsidii ale vânzărilor, merg însă către Egipt, Arabia Saudită şi Emiratele din Golf - dintre care unele au stabilit relaţii prea bune cu furnizorii europeni. Scopul oficial al pachetului de alte 20 miliarde de dolari pentru arabi - sub formă de bombe ghidate prin satelit sau upgradare a flotelor aeriene şi naval - este "întărirea forţelor moderate şi sprijinirea unei strategii ample de îngrădire a influenţelor negative ale Al-Qaida, Hezbollah, Siriei şi Iranului".

Rice a curtat suplimentar Egiptul şi Arabia Saudită, parteneri care vor fi "sprijiniţi să se confrunte cu ameninţările radicale şi să-şi cimenteze rolurile de lideri regionali". În urmă cu doi ani, aceeaşi Rice constata că SUA au investit 60 de ani în regimurile arabe autocratice pentru obţinerea stabilităţii regionale - şi a unei coaliţii împotriva influenţei URSS în regiune - fără să o dobândească. Dar că politica se schimbă, în sensul promovării democraţiei în întreg Orientul Mijlociu.

După victoriile Hamas în alegeri şi Hezbollah în război, America revine la înarmarea "aliaţilor arabi moderaţi" împotriva inamicului comun: instabilitatea din Irak a facilitat Iranului, puternicul inamic al Israelului, o ascensiune de care se tem, într-adevăr, şi statele arabe.

Alianţă indo-israeliană

Cu un proiect de apărare comun, de 2,5 miliarde de dolari, India şi Israelul au intrat într-o nouă fază a cooperării militare. La începutul lunii iulie, guvernul indian a aprobat dezvoltarea împreună cu israelienii a unor baterii de rachete capabile să intercepteze ţinte aeriene aflate la 70 km.

De la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, în 1992, New Delhi şi Ierusalimul au cooperat activ în domeniul apărării. Industria militară israeliană a dotat armata indiană cu un mare număr de arme uşoare, rachete navale Barak, avionică şi drone - între 2002-2007, importurile indiene de arme israeliene atingând cinci miliarde dolari.

Invers, India va trimite pe orbită primul satelit israelian, considerat unul de spionaj. Cu acest program de cercetare comun se intră într-o fază de sinergii militare. Politic, Israelul, cu relaţii tot mai reci în Europa, încearcă să-şi facă din India al doilea partener strategic după SUA.

Mafia vinde armele SUA

Armata americană nu poate da de urma a 190.000 de arme care au avut ca destinaţie Irakul - o variantă este să fi ajuns pe piaţa neagră, la îndemâna insurgenţilor. Scandalul este completat de interceptarea de către echipele italiene antimafia a unui transport de 100.000 de arme comandate din Irak, dar de care SUA nu ştiau.

Contabilii Congresului american au descoperit, la începutul lunii, că Pentagonul nu poate indica unde se află 30% din armele pe care SUA le-au distribuit în Irak în ultimii trei ani. Cifric, din cele 19,2 miliarde dolari pe care Washingtonul le-a cheltuit între 2003 şi 2005 pentru dotarea forţelor de securitate irakiene, 2,8 miliarde au fost folosite pentru achiziţionarea şi distribuirea de arme şi alte echipamente militare.

Numai că distribuţia a fost făcută haotic, fără respectarea procedurilor - şef al operaţiunilor de pregătire a forţelor irakiene era în acea vreme generalul David Petraeus, actualul comandant al tuturor forţelor SUA din Irak. Concret, SUA nu pot da acum de urma a 111.000 AK-47 şi a 80.000 pistoale Glock, plus 135.000 diferite piese de echipament şi 115.000 căşti.

Pe de altă parte, ambasadorul irakian la Washington presează pentru urgentarea transferurilor militare americane, a căror întârziere îi împiedică pe militarii irakieni să lupte; în iulie, Pentagonul raporta că, din cele 40 milioane de piese comandate de armata irakiană, coaliţia a reuşit distribuirea a numai 14,5.

Piaţa neagră, globalizată

Absenţa atâtor arme din scripte nu înseamnă că toate ar fi dispărut, doar că transferul nu a fost înregistrat. La fel de bine, o mare parte a putut ajunge pe piaţa neagră a armelor din Irak, iar de acolo, în mâinile insurgenţilor care îi atacă sistematic pe militarii americani. Că e posibil o arată un oficial turc, citat de "Newsweek", care afirmă că în ţara sa au fost aduse din Irak peste 20.000 de Glock.

Scandalul aminteşte că Amnesty International descoperea anul trecut cum sute de mii de arme pe care SUA au cerut să fie mutate din Bosnia în Irak nu au ajuns la destinaţie. Pentru transportul celor 90 tone de AK-47 destinate forţelor de securitate irakiene, Pentagonul a angajat în 2004 compania moldo-ucraineană Aerocom care, potrivit controlorilor americani, nu a cerut niciodată culoar de aterizare în Irak.

Mai mult, potrivit Consiliului de Securitate al ONU, compania a traficat arme, în 2002, în Liberia, iar în 2004 opera deja fără licenţă. Şi mai paradoxal, "LA Times" plasează Aerocom în imperiul aviatic al rusului Viktor Bout, notoriu traficant de arme pe care guvernul american viza şi în 2004 să-l scoată din afacere.

Mai nou, brigăzile antimafia din Italia au stopat transportul a 100.000 de puşti, în valoarea de 40 milioane de dolari, pe care Ministerul de Interne de la Bagdad l-a comandat pentru poliţia din provincia şiită Anbar - comandamentul american din Irak a recunoscut că nu ştia despre această comandă, deşi ministerul irakian avea obligaţia să i-o raporteze. Întrucât Pentagonul a distribuit suficiente arme poliţiei din provincie, există suspiciunea că transportul girat de minister ar fi fost destinat miliţiilor şiite locale.

Rusia apără Siria

"Nezavissimaya Gazeta" anunţa zilele trecute că Rosoboronoexport, agenţia rusă pentru exportul armelor, livrează deja Siriei sisteme Pantsyr-S1E, de rachete antiaeriene cu rază scurtă autopropulsate. Chestiune sensibilă, mai ales după ce Israelul a acuzat Rusia că arme antitanc vândute Siriei au ajutat lupta miliţiilor Hezzbolah din Liban de anul trecut. Potrivit unui oficial rus implicat în politica vânzărilor de arme a Moscovei, contractul cu Siria interzice transferul armelor către un terţ.

Totuşi contractul cu Siria prevede 50 de sisteme Pantsyr, pentru 900 milioane de dolari. Mass-media anunţau doar 36, iar Jane's Defence Weekly, magazinul londonez specializat în armament, informa în luna mai că Siria ar fi fost de acord să vândă Iranului zece sisteme Pantsyr.

Un scenariu asemănător oferea luna trecută şi respectatul ziar de afaceri rusesc "Kommersant", când titra un acord secret de vânzare către Siria a cinci avioane MiG-35F, de care ar fi interesată şi republica islamică. MiG-35F este un interceptor conceput special pentru doborârea rachetelor cu rază lungă ale SUA: poate zbura cu viteza sunetului atât la înălţimi mici, cât şi mari, poartă până la opt rachete aer-aer ghidate, cu raze de 120 km, şi este dotat cu radare atât de puternice că pot urmări 24 de ţinte simultan, inclusiv în contul altor MiG-31 sau a centrelor de la sol. Şi Damascul, şi Teheranul s-ar simţi mai apărate cu o asemenea armă, utilă mai ales în cazul unor atacuri masive cu rachete, cum au fost cele din Iogoslavia din 1999 sau din Irak din 1991 şi 2003.

Atac cu propriile arme

Nu rar, presa rusă lansează informaţii de felul unor contracte de înarmare a Libiei sau Venezuelei, pe care părţile implicate le infirmă, dar care sunt utile testării reacţiilor occidentale. Luna aceasta, agenţia rusă Ria Novosti a elaborat, în engleză, chiar o justificare a vânzării de arme ruse către sirieni şi iranieni, inspirată din bulversantele ajutoare militare americane către israelieni şi saudiţi.

Teroriştii vin în Irak atât din Arabia Saudită, aliată a Americii, cât şi din Siria, socotită adversară; mai mult, extremismul islamist este alimentat cu fonduri saudite. Cu toate acestea, SUA au explicat Israelului că, dacă America nu furnizează arme Arabiei Saudite şi celorlalte state arabe moderate şi aliate, acestea ar cumpăra din alte părţi, cu pactele politice de rigoare.

Altfel zis: este mai uşor să vinzi tu pentru a controla ce se cumpără - şi să menţii astfel o piaţă, pe care altminteri ar ocupa-o altul. Moscova aşază cooperarea cu Damascul şi Teheranul sub un raţionament similar: întreg Orientul Mijlociu este în aceeaşi barcă, iar armele vândute Irakului, Egiptului, Siriei sau Autorităţii Palestiniene pot ajunge la fel de bine în mâinile teroriştilor.

Iar dacă Rusia nu ar vinde azi Siriei sau Iranului, mâine ar face-o SUA sau Europa. Exemplul este Libia, ieri - paria, azi - parteneră petrolieră, nucleară şi militară a Americii şi Franţei. RIA Novosti mută dilema asupra eticii comerţului cu arme. Dacă însă tot nu poate fi stopat, SUA, Franţa sau Rusia sunt comercianţi la fel de respectabili - spre deosebire de alţii care pândesc nişele lor de piaţă.

Cerere impusă

Pe 21 mai se deschidea la Ankara a opta ediţie a Târgului Internaţional al Industriei de Apărare, în aşteptarea a mii de vizitatori care să ia act de avansul industriei militare turceşti. Pe 21 iunie se inaugura la Geneva un nou forum internaţional de securitate, la care 150 de experţi, politicieni şi oameni de afaceri aveau să discute ameninţările următorilor 3-5 ani, din punct de vedere politic, economic şi tehnologic.

Dacă în trecut insecuritatea crea instrumente de apărare, creşterea depozitelor de arme de atac creează acum insecuritatea. Ca şi alţi stâlpi ai unei economii de piaţă scăpate de onoarea şi teroarea asigurării celor necesare vieţii, industria de armament îşi creează şi cererea.

Spre deosebire de şerveţelele cu gust de pizza, care nu fac decât să scoată bani din buzunarele cui îi are, crearea nevoii de arme este mult mai gravă.

Ankara şi Washington au încheiat recent un contract de 1,78 miliarde de dolari pentru întreţinerea avioanelor F-16 aflate în dotarea armatei turce - ca şi armatelor israeliană, emirateză, poloneză, sud-coreeană, venezueleană, portugheză etc. Timp de 15 ani, Turcia va mai transfera însă în SUA şi mult peste 10 miliarde de dolari, pentru achiziţia de aparate F-35 JSF.

Deja cu 215 avioane F-16, de ce ar avea Turcia nevoie de încă o sută de avioane şi mai sofisticate? - se întreabă Frida Berrigan, de la Centrul de resurse pentru comerţul cu arme, din New York. "Nu avea nevoie, dar Lockheed Martin, împreună cu Pentagonul, a convins-o de contrariu", îşi răspunde cercetătoarea americană, în "Los Angeles Times". Unde notează şi că Turcia se află pe locul 94 în clasamentul mondial al dezvoltării umane, după Liban sau Grenada, şi mult în urma vechilor membre ale UE, la care vrea să adere.

Pentru SUA, Rusia, Franţa, Marea Britanie ori Ucraina sau, mai nou, China, industria de armament alimentează consistent PIB-ul naţional - câştigă şi proprietarii fabricilor, şi muncitorii. Rusia şi Siria fac afacerea ca de la stat la stat, dar statul francez negociază cu Libia pentru grupurile private naţionale. Dinspre superputerea americană vine însă şi exemplul alimentării masive a conturilor companiilor private cu fonduri de la bugetul de stat. Irakul are celebri furnizori/profitori de război. Se adaugă sumele încasate din recentele "ajutoare militare" de peste 50 miliarde de dolari presărate aliaţilor din Orientul Mijlociu.