Afganistan: trei soldaţi georgieni au fost ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Trei soldaţi georgieni au fost omorâţi luni într-un atac ţintit împotriva bazei lor din sudul Afganistanului, conform ministrului georgian al apărării.


Insurgenţii au lansat un atac sinucigaş contra bazei cu un camion capcană condus de un terorist“, a declarat ministrul Irakli Alasania la televiziune. „Cu mare durere trebuie să anunţ că trei soldaþi au fost ucişi“, a adăugat el, precizând că un număr nespecificat de soldaţi georgieni au fost de asemenea răniţi, informează France Presse. 

Georgia a strâns 1.570 de soldaţi în Afganistan, în provincia Helmand, fiind una dintre cele mai mari furnizoare de trupe din afara NATO la ISAF. 

Alasania a subliniat că acesta este „cel mai grav“ atac împotriva contingentului georgian din Afganistan.

Cel puţin nouăsprezece soldaţi georgieni au fost ucişi până acum în Afganistan.

Forţa NATO numără aproximativ 100.000 de soldaţi care se luptă cu talibanii. Forţa internaţională urmează să predea responsabilitatea armatei afgane şi să se retragă până la sfârşitul anului 2014.

După această retragere, Georgia s-a declarat gata să menţină trupe pentru a instrui armata afgană.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite