Adjuncta secretarului general al ONU poartă discuții în Afganistan, la Kabul, despre drepturile femeilor
0Adjuncta secretarului general al ONU, Amina Mohammed, a discutat miercuri despre drepturile femeilor cu ministrul afgan de externe interimar, după frecentele măsuri ale regimului taliban, informează Reuters, citat de Agerpres.

Discuțiile au loc după ce regimul taliban de la Kabul a interzis femeilor să lucreze în ONG-uri şi să urmeze cursurile şcolilor secundare şi ale universităţilor, informează Reuters.
Amina Mohammed a avut întâlniri cu stafful ONU, organizaţii din domeniul asistenţei şi femei afgane„ pentru a evalua situaţia, a exprima solidaritate şi a discuta despre modalităţi de a promova şi a proteja drepturile fetelor şi ale femeilor, după cum a informat, la New York, adjunctul purtătorului de cuvânt al ONU, Farhan Haq.
Potrivit acestuia, Amina Mohammed „a evidenţiat necesitatea de a susţine drepturile omului, în special pentru femei şi fete"
Adjuncta secretarului general al ONU s-a declarat „încurajată de excepţiile" de la interdicţia impusă ONG-urilor de a angaja femei, excepţii care au permis reluarea unor activităţi în domenii precum asistenţa medicală.
Amina Mohammed a vorbit și despre importanţa ghidării acţiunilor de către principii.
„Un consens clar a fost evident”
Amina Mohammed s-a întâlnit, în drum spre Kabul, cu oficiali din Turcia, Qatar şi Pakistan. cu care a discutat despre situaţia din Afganistan.
„Un consens clar a fost evident cu privire la problema drepturilor femeilor şi ale fetelor de a lucra şi de a avea acces la educaţie", a explicat purtătorului de cuvânt al ONU, Farhan Haq.
Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului afgan de externe. dintre oficialii administraţiei talibane, până acum, Amina Mohammed a avut întrevederi cu ministrul de externe interimar, Amir Khan Muttaqi.
Într-un comunicat al Ministerului afgan de externe, Amir Khan Muttaqi a spus că femeile pot lucra în domeniile sanitar şi al educaţiei.
Muttaqi a declarat că lipsa recunoaşterii oficiale, restricţiile de călătorie pentru liderii talibani şi sancţiunile bancare cauzează probleme care ar trebui să fie abordate de alte ţări .
Amintim că, pe 24 decembrie, administraţia talibană a ordonat ONG-urilor locale şi străine care acordă asistenţă să nu mai permită personalului de sex feminin să muncească, până la o nouă notificare, iar mai multe ONG-uri, dintre care unele care au obiect acțiuni umanitare în baza unor contracte cu Naţiunile Unite, şi-au încetat activitatea în urma interdicţiei impuse de regimul taliban.
Cu câteva zile înainte, regimul taliban interzisese accesul femeilor în universităţii. oficialii talibani au încercat să justifice aceste decizii dezaprobate la nivel internaţional, prin faptul că unele femei nu respectă codul vestimentar islamic.