Confesiunile Prințului Harry, episodul 3. Prințul Harry, „ucigașul“ de talibani
0Fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea, Harry, mărturisește în cartea sa autobiografică, intitulată „Rezervă“, cum a ajuns să lupte în prima linie a campaniei din Afganistan, unde a traversat momente șocante, care au lăsat urme adânci.
În autobiografia fiului cel mic al Regelui Charles al III-lea, intitulată „Spare“ („Rezervă“), revin obsedant cele două mari teme care i-au dominat viața: trauma pierderii mamei la o vârstă fragedă și hărțuirea nemiloasă a presei. Există însă alte două teme care ocupă un loc de prim rang în carte: cariera militară și povestea de dragoste cu Meghan. Fiecare din acestea două are alocat un spațiu uriaș – aproximativ o treime din numărul total de pagini –, ceea ce arată importanța lor pentru Harry (38 de ani). Astăzi, „Adevărul“ vă prezintă, în serialul „Confesiunile Prințului Harry“, cele mai importante dezvăluiri făcute cu privire la cariera sa militară.
Cum a ajuns să aleagă armata?
Harry povestește că, înainte de a împlini 18 ani, în vacanța dinaintea ultimului an la colegiul Eton, în 2002, tatăl său a vrut să știe ce are de gând să facă mai departe. Prințul recunoaște că, în timp ce majoritatea colegilor săi se pregăteau pentru universitate, el își dorea cu totul altceva, o ocupație neconvențională. I-a sugerat tatălui că ar putea deveni instructor de schi sau ghid de safari, dar Charles a respins ferm aceste idei. Tatăl său se arăta totuși de acord cu pedagogul de la Eton, care îi spusese: „Nu ești genul care merge la universitate, Harry!“. Așa că au luat variantele de carieră prin eliminare și s-au oprit asupra armatei. Se potrivea și cu dorința lui de a face ceva nonconformist, și cu cea de a se feri de privirile presei. În plus, spune Harry, îi reflecta personalitatea. Și argumentează că pasiunea pentru armată se trage din copilărie, căci jucăriile sale preferate erau soldățeii, cu care planifica și purta „bătălii epice“. Îi plăceau și jocurile de paintball, în care se implica 100%, de parcă ar fi fost lupte reale. „Da, băiete drag. Armata pare a fi exact ce-ți trebuie“, a conchis Charles.
Șocul războiului din Afganistan
A intrat în armată în 2005, iar după un an de pregătire, în 2006, a absolvit cursurile Academiei Militare Sandhurst și-a primit și gradul: era sublocotenent Wales din regimentul Blues and Royals, cel mai vechi regiment britanic, parte din Garda Călare, însărcinată cu paza monarhului. Unitatea sa trebuia să fie desfășurată în Irak, la începutul lui 2007, iar el urma să conducă o grupă de tancuri ușoare de-a lungul graniței irakiene. Au aflat însă și liderii insurgenților, care au amenințat că prințul „își va vărsa sângele în deșertul nostru“ și au distribuit poza sa lunetiștilor, cu mențiunea că Harry era „ținta țintelor“. Drept urmare, șeful armatei britanice a anulat totul. Câteva luni mai târziu, disperat că nu pleacă pe front, a amenințat că părăsește armata. A fost inclus într-un nou stagiu de pregătire, urmând să devină controlor aerian avansat în Afganistan.
A urmat primul său stagiu pe front, în provincia afgană Helmand, care a durat zece săptămâni (2007-2008). A participat la mai multe acțiuni de luptă, în care a ghidat aviația americană și britanică împotriva pozițiilor talibanilor. A fost prins și în câteva schimburi de focuri, a trecut prin atacuri cu explozibil, dar cel mai șocat a fost de priveliștea dintr-un oraș recucerit de talibani, unde localnicii care colaboraseră cu britanicii fuseseră torturați și uciși, iar „capetele le fuseseră înfipte în țepușe de-a lungul zidurilor orașului“. Foarte impresionat a fost și de suferința soldaților britanici răniți grav, aflați în avionul cu care și el a revenit acasă, la 1 martie 2008, iar aceste emoții aveau să-l facă, mai târziu, să se dedice cu tot sufletul înființării Jocurilor Invictus, dedicate veteranilor de război invalizi.
Pe 13 aprilie, împlinind doi ani de stagiu, a fost promovat locotenent, iar în mai, mătușa sa, Prințesa Anne, deținătoare a mai multor funcții onorifice în armată, cu grade de colonel-șef sau comandor, i-a decernat Medalia pentru Serviciu Operațional în Afganistan, prima din cele cinci decorații pe care le-a primit Harry.
Antrenament dur: torturat cu amintirea mamei
Pentru că întoarcerea din primul stagiu a fost prematură – prezența lui în Afganistan fusese deconspirată de presă –, iar Harry dorea să revină pe front, șeful armatei i-a sugerat să devină pilot de elicopter. Avea să urmeze un stagiu de doi ani pe elicoptere Apache, iar în mai 2010 i-a fost acordat brevetul de pilot sau, cum spune el, și-a „primit aripile“, pe care i le-a prins în piept chiar tatăl său, în calitate de comandant de corp de armată. În aprilie 2011, adunând încă trei ani de stagiu, a fost din nou promovat: acum era căpitanul Wales.
A continuat antrenamentul, iar în ianuarie 2012 a efectuat un stagiu de pregătire dur în SUA, care a inclus tehnici de supraviețuire în teren inamic, dar și de rezistență în cazul în care ar fi fost capturat. I-a fost înscenat un interogatoriu dur, în cursul căruia i s-au aruncat în față cuvinte menite să-l zdruncine psihic: „Maică-ta era gravidă când a murit, nu? Cu fratele sau sora ta? Un copil musulman!“ (n.r. - aluzie la faptul că Lady Di a murit alături de iubitul ei, egipteanul Dodi Fayed).
A ajuns din nou în Afganistan în septembrie 2012, la Camp Bastion, o bază din provincia Helmand, care a fost aproape imediat atacată de talibani. „Prințul Harry era ținta noastră“, au anunțat talibanii, care au precizat că stabiliseră data atacului astfel încât să coincidă cu ziua de naștere a prințului (n.r. - 15 septembrie). De această dată, Harry nu a mai fost scos din zona de conflict, ci a continuat să execute misiuni de atac împotriva talibanilor, până în ianuarie 2013.
Bilanțul lui Harry: 25 de talibani uciși
Harry dezvăluie că fiecare atac era înregistrat de camera video din botul elicopterului Apache și că, după operațiune, urma o analiză a filmării. A luat parte la șase operațiuni soldate cu victime omenești, toate considerate justificate de comandanții săi. Iar pentru că operațiunile fuseseră înregistrate, spune Harry, „puteam să spun oricând cu exactitate câți combatanți inamici omorâsem“. Și aici urmează pasajul care a stârnit reacții vehemente: „Deci iată numărul meu: douăzeci și cinci. Nu era un număr care să-mi dea vreo satisfacție. Dar nu era nici vreun număr de care să mă rușinez. Firește, aș fi preferat să nu am numărul acela pe CV-ul meu militar, să nu-l am în mintea mea, dar, ținând cont de aceleași considerente, aș fi preferat să trăiesc într-o lume în care nu existau talibani, o lume fără război“.
Harry dezvăluie însă că, în focul luptei, pentru el, „cei douăzeci și cinci nu erau oameni“. A explicat că nu i-ar fi putut ucide dacă s-ar fi gândit la ei ca la oameni. „Erau piese de șah scoase de pe tablă, personaje negative pe care le elimini înainte de a putea să omoare oameni buni“, spune Harry.
Pus la zid de presă: „eram un ucigaș“
După plecarea din Afganistan, în prima săptămână din 2013, Harry a trebuit să acorde presei un interviu „de încheiere“. În drum spre casă, într-o escală din Cipru, a aflat că, prin interviul acordat, a provocat „o mare vânzoleală“ recunoscând că a ucis oameni. „Eram criticat în sus și în jos pentru că eram... un ucigaș? Și pentru că o recunoșteam senin. Pomenisem în treacăt că mie manetele de control de pe Apache îmi aduceau aminte de consolele pentru jocuri video. Și, ca urmare: «Harry compară uciderea unor oameni cu un joc video!» Am aruncat ziarul“, își amintește Harry.
Însă el reia comparația și în carte, în episodul în care descrie cum a atacat cu o rachetă un grup de talibani. „Butonul pentru degetul mare cu care trăsesem în țintă era remarcabil de similar cu cel de pe consola PlayStation pe care tocmai mă jucasem. Proiectilul a lovit chiar lângă roata motocicletei (...) Am dus treaba la capăt cu tunul de 30 mm.“ Astfel, în acest episod apar și două elemente care se repetă obsedant în relatările de pe front: tunul de 30 mm de sub burta elicopterului, arma sa preferată (de altfel, la plecare, avea să ia ca suvenir un tub de proiectil de 30 mm), precum și atacurile sale repetate asupra talibanilor pe motocicletă. Despre motocicliști i-a povestit mai târziu unui amic, care i-a spus: „Ai luat în considerare și ce-ai simțit tu văzând că ucigașii ăia erau pe motociclete, vehiculul predilect al paparazzilor din toată lumea?“. Iar Harry afirmă că nu-i exclus să fi gândit așa.
După acest episod, în martie 2013, Palatul l-a trimis într-un turneu regal în SUA, unde a văzut Jocurile Războinicilor, „un fel de jocuri olimpice pentru soldații răniți“. Acest eveniment, precum și amintirea soldaților britanici răniți, l-au inspirat să înființeze Jocurile Invictus, care au debutat exact un an mai târziu, pe 6 martie 2014.
Demisionează din armată în 2015, dar rămâne în contact cu forțele armate prin Jocurile Invictus. Apoi primește o serie de grade onorifice: Căpitan General al Pușcașilor Marini (2017), maior al armatei britanice, comandant de escadrilă al RAF și locotenent comandor al Royal Navy. Însă, în ianuarie 2020, prin acordul privind retragerea sa din casa regală, renunță la toate aceste grade.
În pofida tuturor șocurilor prin care a trecut pe front și la instrucție, într-un interviu acordat în 2021, Harry eticheta cei zece ani petrecuți în armată (2005-2015) drept „cea mai fericită perioadă din viața mea“.
Interes uriaș și în România
Autobiografia lui Harry, intitulată „Rezervă“, se poate cumpăra și din librăriile din România, la prețul de 99 de lei. Cartea a fost publicată de Editura Nemira, cea care lansează și versiunea audio integrală a cărţii, în lectura actorului Alexandru Unguru, pe platforma AudioTribe.ro, alături de ebook. La o zi după lansare, Nemira a anunțat că întregul tiraj de 15.000 de exemplare a fost epuizat din depozitele editurii, însă se mai găsește pe rafturile librăriilor. „Pentru a onora cererea fără precedent, editura tipărește al doilea tiraj în regim de urgență“, a comunicat Nemira. Pe site-ul editurii, nemira.ro, titlul este disponibil cu precomandă, la prețul de 89,10 lei, cu precizarea că livrarea se va face începând cu 20 ianuarie 2023.
Se încarcă comentariile...
