Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite
0Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Într-un interviu telefonic din Kiev, Yermak a precizat că Zelenski ar fi dispus să poarte discuții cu alți lideri mondiali prezenți la eveniment, relatează Reuters. Potrivit acestuia, noul Suveran Pontif i-a transmis lui Zelenski, într-o convorbire telefonică avută luni, că este pregătit să faciliteze astfel de întâlniri și s-a angajat să „facă tot posibilul” pentru instaurarea unei păci juste și durabile.
Papa Leon al XIV-lea, ales în urma conclavului încheiat săptămâna trecută, va fi instalat oficial duminică, 18 mai, în cadrul unei slujbe oficiate în Piața Sfântul Petru, la care sunt așteptați numeroși lideri internaționali.
„Zelenski intenționează să vină, dar știți că avem și alte întâlniri importante înainte”, a spus Yermak, referindu-se la posibile discuții de pace ce ar putea avea loc în Turcia în cursul acestei săptămâni.
În aprilie, Zelenski s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump în Bazilica Sfântul Petru la funeraliile Papei Francisc. Discuțiile s-au concentrat pe sprijin militar și sancțiunile împotriva Rusiei. „Este un loc minunat pentru astfel de întâlniri. Întâlnirea cu Trump a fost confirmarea acestui lucru”, a menționat Yermak. Administrația americană nu a anunțat încă cine va reprezenta SUA duminică la Vatican.
Șeful de cabinet al președintelui ucrainean a adăugat că Papa Leon a avut o reacție pozitivă la invitația lui Zelenski de a vizita Ucraina, însă nu a fost stabilit un angajament concret. Yermak a minimizat tensiunile anterioare dintre Kiev și Vatican, generate de unele declarații controversate ale Papei Francisc.
„Credem că noul pontificat va continua politica Papei Francisc. Dar, în același timp, va aduce o direcție nouă”, a concluzionat Yermak.