Despre ce au vorbit la telefon Volodimir Zelenski și papa Leon al XIV-lea. Ce i-a cerut președintele Ucrainei Suveranului Pontif

0
Publicat:

Volodimir Zelenski a avut luni, 12 mai, o convorbire telefonică cu noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, căruia i-a mulțumit pentru declarația sa publică în favoarea unei păci juste în Ucraina.

Zelenski a avut prima convorbire telefonică cu noul Suveran Pontif. FOTO: Profimedia
Zelenski a avut prima convorbire telefonică cu noul Suveran Pontif. FOTO: Profimedia

În cadrul discuției, președintele ucrainean l-a informat pe papă despre propunerea comună făcută de Ucraina și principalii săi parteneri europeni către Rusia privind o încetare completă și necondiționată a focului timp de 30 de zile, care ar fi trebuit să înceapă chiar luni, relatează Agerpres.

„L-am informat cu privire la acordul între Ucraina şi partenerii noştri conform căruia o încetare a focului completă şi necondiţionată de cel puţin 30 de zile trebuia să înceapă astăzi (luni,12 mai) şi am confirmat, de asemenea, disponibilitatea noastră pentru negocieri ulterioare în orice format şi, în special, pentru negocieri directe”, a precizat liderul ucrainean într-un mesaj publicat pe X.

Zelenski a subliniat că Ucraina dorește să pună capăt războiului și face toate eforturile în acest sens. „Așteptăm ca Rusia să ia măsuri corespunzătoare”, a adăugat el.

Președintele ucrainean a adus în discuție și problema prizonierilor de război, dar și a miilor de copii ucraineni care au fost luați de pe teritoriile ocupate de Rusia și duși în alte regiuni aflate sub controlul Moscovei. „Ucraina contează pe contribuția Vaticanului pentru a-i aduce acasă, la familiile lor”, a declarat Zelenski.

În final, liderul ucrainean l-a invitat pe papa Leon al XIV-lea să viziteze Ucraina. „O astfel de vizită ar aduce cu adevărat speranță tuturor credincioșilor, tuturor oamenilor noștri”, a afirmat Zelenski.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite